Cei care nu au unde să stea refuză să locuiască în containerele puse la dispoziţie de primărie. În zonă a fost nevoie de intervenţia jandarmilor, pentru că oamenii au devenit recalcitranţi.

25 de persoane au fost evacuate până acum, după ce două case au fost distruse de valul de pământ care s-a prăbuşit în zonă.

Autorităţile locale le-au pus la dispoziţie nişte containere, însă oamenii refuză să stea acolo pentru că susţin că nu sunt bune. Aşa că joi s-au întors nemulţumiţi în zonă.

Localnică: „Ne-am culcat pe la vecini cu copiii mici că ne-a fost frică. Cum să mă duc în containere cu 8 persoane, copii mititei, mizerie ce e acolo.”

Citește și
Primarul din Mureș și un electrician, sub control judiciar pentru furt de curent. Noi detalii surprinzătoare din anchetă

Localnic: „Cât să dormim pe la neamuri, pe la rude, că şi ei sunt multe persoane în locuinţe. Ia uitaţi, mie mi-au dărâmat camera de casă, ne aruncă ca pe câini.”

În toată agitaţia, unei femei i s-a făcut rău.

Pe de altă parte, militarii au inspectat fiecare locuinţă, pentru a vedea dacă peste noapte s-au produs şi alte stricăciuni.

Pe Dealul Grădiştei au fost montaţi senzori, care să indice dacă pământul continuă să se deplaseze.

În paralel, autoritățile caută experți care să stabilească cauza alunecării și vor propune măsuri pentru a opri dezastrul.