Lewis Capaldi va urca pe scena festivalului de la Cluj-Napoca. Artistul britanic a ajuns în topurile internaționale cu piese precum „Someone You Loved” și „Before You Go”, care au dominat clasamentele globale.

Mai sunt anunțați artiști precum Flo Rada, Swae Lee sau Martin Garrix, la festivalul clasat pe locul 3 în lume, care va avea loc în perioada 6-9 august.

Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, vine pentru prima dată în România.

Single-ul care l-a consacrat la nivel global, „Someone You Loved”, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify și se află în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. În plus, a devenit una dintre cele mai difuzate piese de radio din lume.

Citește și
Un bărbat din New Jersey a construit o camionetă din zăpadă unde vinde înghețată. Toate încasările sunt donate
Un bărbat din New Jersey a construit o camionetă din zăpadă unde vinde înghețată. Toate încasările sunt donate

Un moment al artistului de la festivalul Glastonburry a fost catalogat de presă internațională ca unul dintre cele mai importante momente live din istoria recentă a muzicii.

Ediția de anul acesta mai aduce două nume care vor urca în premieră pe scena principală a festivalului UNTOLD: Flo Râdă și Swae Lee.

Hitmaker global, cu peste 80 de milioane de discuri vândute, Flo Rada este autorul unor piese care au dominat topurile pop-rap, precum „Low”, „Good Feeling” sau „My House”.

Swae Lee este una dintre vocile noii generații de hip-hop și pop, cu hituri precum „Sunflower”. Piesă la care a colaborat cu Post Malone este una dintre cele mai ascultate, din istoria Spotify.

Zona muzicii electronice este reprezentată de unii dintre cei mai mari DJ ai lumii: Martin Garrix, Kygo, duo-ul The Chainsmokers și Marshmello revin pe scena principală a festivalului UNTOLD.

Organizatorii urmează să anunțe și alte nume importante. Festivalul va avea loc în perioada 6-9 august.