Kovesi, despre cum a reușit Vlad Cosma să înregistreze în sediul DNA Ploiești

61940785
Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul-şef al DNA a declarat miercuri că fostului deputat Vlad Cosma, martor cu identitate protejată într-o cauză, i s-a ridicat protecţia în cursul zilei de luni, pentru că şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declarații.

"Inculpaţii (...) au devoalat propriile lor fapte de şantaj. Acesta este unul dintre motive pentru care inculpatului Cosma Vlad Alexandru, care a fost audiat într-o cauză ca martor cu identitate protejată, în cursul zilei de luni i s-a ridicat protecţia, întrucât şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declaraţii", a precizat Kovesi într-o conferinţă de presă.

Aceasta a arătat că Vlad Cosma a avut calitate de martor în 12 dosare ale DNA, iar în altele a fost trimis în judecată, acesta fiind motivul pentru care se prezenta la Serviciul Teritorial Ploieşti.

De asemenea, Kovesi a spus că fostul deputat a fost de multe ori la DNA Ploieşti pentru a depune 'din proprie iniţiativă' denunţuri.

"De foarte multe ori, prezenţa sa a fost solicitată de procurori, în special când a fost audiat în calitate de inculpat, dar de foarte multe ori, din proprie iniţiativă, acest inculpat s-a prezentat la Serviciul Teritorial Ploieşti şi din proprie iniţiativă a formulat denunţuri cu privire la fapte de corupţie sau cu privire la alte persoane care ar fi comis fapte de corupţie. A avut calitate de martor în 12 dosare", a mai declarat şefa DNA.

Aceasta a mai precizat că a cerut un raport scris colegilor de la DNA Ploieşti în urma informaţiilor apărute în ultima perioadă în spaţiul public, anunţând că a primit documentul în cursul zilei de miercuri şi că un raport scris a fost trimis şi procurorului general.

Întrebată cum a fost posibil ca Vlad Cosma să facă acele înregistrări în sediul DNA, Kovesi a răspuns: ”Atunci când persoanele sunt citate, se face un control la intrarea în sediu, dar care are ca scop prevenirea unor fapte de violenţă, inclusiv autorănirea. Să fim realişti, trăim în era informaţională, e foarte dificil să controlezi un om, să-i controlezi toate hainele. O astfel de înregistrare poate fi făcută, suntem constinenti cu toţii că persoană din faţa ta te poate înregistra. Acest lucru arată că nu avem nimic de ascuns. Orice procuror care respectă legea nu se teme că este înregistrat. Sunt situaţii în care şi procurorii când fac audieri înregistrează. Nu pot reproşa colegilor că cineva a intrat în sediu şi a făcut o înregistrare.”

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61910811
Trafic blocat în București, după ce un copac s-a prăbuşit pe reţeaua de contact a troleibuzelor

Traficul între Calea Dorobanţi şi strada Polonă a fost blocat timp de aproximativ o oră, după ce un copac a căzut pe reţeaua de contact a troleibuzelor şi pe o conductă de gaze.

61940786
Discuție între Dăncilă și ambasadorul Chinei. Proiectele dintre cele două țări, uitate

Ambasadorul Chinei a fost invitat, miercuri, la Palatul Victoria pentru o discuţie cu premierul Dăncilă. Este al doilea ambasador care se întâlneşte cu şeful Guvernului, după reprezentantul Statelor Unite, în urmă cu două zile.

61938474
Un avocat a încercat să-și păcălească clienta când a aflat că a primit despăgubiri de la spital. Gestul său

Un avocat din județul Suceava a fost condamnat la închisoare, după ce a încercat să păcălească o clientă cu un contract de asistenţă judiciară încheiat în fals.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.