Iohannis și Dăncilă, prezenți la un eveniment organizat de Ziua Armatei Române. Mesajul transmis de cei doi

×
Publicitate

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită joi în toate unitățile militare din țară și din teatrele de operațiuni.

În București, au fost depuse coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, în prezența președintelui și a premierului.

”Doar prin cooperare și respectarea normelor de drept internațional putem ajunge la o soluție care să garanteze pacea și securitatea globală”, a transmis Klaus Iohannis.

”Vă suntem recunoscători pentru ce ați făcut pentru țară”, a declarat Viorica Dăncilă.

În timp ce oficialii depuneau coroane de flori, copiii se bucurau că pot urca la bordul unui elicopter al Armatei.

”O grămadă de scaune şi de butoane. Este un lanţ când e cineva rănit, coboară cu el”, spune un copil prezent la eveniment.

România are 650 de militari prezenţi la misiunile Resolute Support din Afganistan. În ultimii 20 de ani de când Armata Română participa la misiuni în străinătate, 29 de militari şi-au pierdut viaţa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile amomentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61995991
Topul în care România va deveni lider european. Francezii spun că am ”vampirizat” piața

România va deveni anul acesta cel mai mare producător de porumb din Uniunea Europeană.

61995942
Vestea primită de tânărul din Brașov care i-a dat foc iubitei după ce i-a citit mesajele din telefon

Tânărul de 21 de ani, din judeţul Braşov, acuzat că marţi şi-a mutilat iubita însărcinată, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

61995922
Cu cine ar fi avut o relație o minoră. După despărțire, au ajuns imagini indecente cu ea online

Caz uluitor într-o comună din Prahova. Primarul este bănuit că ar fi întreţinut relaţii intime cu o fată de 16 ani, pe care a şi filmat-o în ipostaze indecente.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.