Guvernul interzice subvențiile pentru centralele de apartament. Totuși, se pot monta în continuare

62509031

România interzice subvențiile de stat pentru montarea centralelor de a apartament pe gaze. Guvernul a întârziat transpunerea unei directive europene, care prevedea că această măsură trebuie luată până la 1 ianuarie 2025.

Directiva prevede că statele membre ale Uniunii nu mai acordă subvenții de stat pentru instalarea de ″cazane autonome alimentate cu combustibili fosili″, adică pentru montarea de centrale de apartament pe gaze, transmite Profit.ro.

„Începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe, se interzice acordarea stimulentelor financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili″, prevede documentul.

Prin stimulente se înțelege „sprijin economic acordat din fonduri publice de către autoritățile administrației publice centrale sau locale și de entitățile finanțate și administrate direct de către acestea, care nu au caracter industrial sau comercial″.

Sunt considerate stimulente financiare inclusiv, dar fără a se limita la, granturi directe acordate cumpărătorilor, instalatorilor și părților terțe, instrumente de finanțare și financiare de facilitare precum împrumuturile pentru eficiență energetică și ipotecile pentru renovarea clădirilor, contractele de performanță energetică, stimulentele fiscale precum cotele reduse de impozitare pentru lucrările și materialele de renovare, schemele de impozitare, schemele de facturare, fondurile de garantare, fondurile care vizează renovările aprofundate, fondurile care vizează renovările cu un prag minim semnificativ de economii de energie și standarde de portofoliu ipotecar vizate, arată sura citată.

Stimulentele se referă la beneficiari, montatori, comercianți sau orice alte persoane implicate în activități cu centrale de apartament.

Interdicția de subvenționare de la stat nu vizează proiectele de centrale electrice pe gaze mari, comerciale, finanțate prin diverse tipuri de fonduri UE.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62511641
Se văd efectele ordonanței „trenuleț”. Polițiștii nu mai vor să lucreze ore suplimentare, pentru că nu mai sunt plătite

Zeci de polițiști din Buzău refuză să mai lucreze suplimentare, pe fondul măsurilor fiscale adoptate de Guvern care anulează plata orelor lucrate sâmbăta, duminica şi pe timpul sărbătorilor legale.

62511640
Val de aer polar peste România. Cele mai reci nopți vor fi cele de marți și miercuri

După ce la începutul săptămânii trecute am avut cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători, în weekend a urmat o răcire bruscă a vremii.

62511634
Horațiu Potra, după ce fiul său a fost prins cu baston telescopic la protestul AUR: „L-am certat. Nu știam că-l are”

Protestul din Capitală nu a fost lipsit de incidente. Mercenarul Horațiu Potra și fiul său au fost duși la Poliție pentru că tânărul avea o armă albă.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.