Înregistrare audio. Doi tineri acuză mai mulți polițiști din Bacău că i-au înjurat și bătut la audieri

×
Publicitate

Scandal în Inspectoratul Județean de Poliție din Bacău. Doi agenți sunt acuzați de abuz și violență, după ce ar fi bătut doi tineri, martori într-un dosar de furt.

Unul dintre tineri, minor, a înregistrat audio cu telefonul mobil modul în care s-a desfăşurat ancheta, iar înregistrarea a fost publicată de un site local de ştiri. Momentul poate fi ascultat aici.

Timp de mai bine de 2 ore și jumătate, cei doi băieți, dintre care unul minor, ar fi fost agresați fizic și verbal și nu li s-ar fi dat dreptul să își sune părinții sau un avocat. Unul dintre puști a reușit să înregistreze o parte din conversația în care agenții folosesc un limbaj extrem de vulgar.

Doi tineri, unul de 17 și celălalt de 20 de ani, au ajuns în sediul Poliției ca martori într-un dosar de furt. În urmă cu două luni, cineva ar fi furat 50 de euro din haina cuiva.

Cel mai mic a reușit să înregistreze ambiental discuția cu oamenii legii. La început, polițiștii încearcă să îi convingă pe cei doi să recunoască fapta sau să fie martori în dosar. Apoi au trecut la amenințări.

Polițist: „Nu mă interesează decât atât. Ori rămâi martor, ori pleci cu autor. Te hotărăști. Nu o mai dăm în stânga și în dreapta. Gata.”

După o ora de interogări, polițiștii își pierd răbdarea și încep să se certe între ei.

Din nou, polițiștii strigă la cei doi băieți, care își susțin nevinovăția.

În permanentă, amenințările fizice curg în înregistrările făcute cu telefonul.

În tot acest timp, victima îl roagă pe polițist să nu îl mai lovească. Degeaba, furia agentului este și mai mare. După mai bine de 2 ore și jumătate, tânărul semnează declarația, fără să fie lăsat să o citească, după cum susține el, apoi este lăsat să plece acasă.

Într-un final, oamenii legii își dau seama că audierea martorilor trebuia făcută în prezența unui avocat. Injuriile nu se opresc aici.

Polițist: „Păi, nu, stai așa, că vrem cu avocat, că dacă e reținut, întâi îi aduceți la cunoștință drepturile și obligațiile. Cu avocat!”

Polițist: „De asta zic, nu de martor, nu. Nu e vorba de martor.”

Polițist: „Nu, frate, trebuia dus acolo, arătat pe probă. Ce avocat?”

Înregistrările audio au ajuns la șefii celor doi polițiști.

Cătălina Păduraru, IPJ Bacău purtător de cuvânt: „În prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău se efectuează verificări pentru a se stabili cu exactitate situația de fapt. Totodată, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile și a fost sesizată unitatea de parchet competentă.”

În cele din urmă, un al treilea tânăr a fost, în cele din urmă, reținut pentru furtul acnhetat.

Dar cei doi băieți au depus plângere împotriva polițiștilor pentru influențarea declarațiilor, loviri și alte violențe, abuz în serviciu și cercetare abuzivă. Tinerii cer despăgubiri de câte 100.000 de euro fiecare, pentru ceea ce au îndurat în secție.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Înșelăciune cu vaccinul COVID, prin SMS, în Marea Britanie. Care sunt persoanele vizate

O înșelăciune privind vaccinul COVID se propagă prin telefon, fiind vizate în special persoanele în vârstă, care sunt vulnerabile în cazul unor atacuri cu ajutorul tehnologiei.

Bărbat din Adjud, transportat în stare gravă la spital după ce a fost atacat de doi câini Amstaff în propria curte

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Adjud, a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani în stare gravă, după ce a fost atacat de doi câini în curtea locuinţei sale.

Ministrul Energiei crede că preţurile la energie sunt mărite artificial. Scumpiri de 25% de la 1 ianuarie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a scris marţi, pe Facebook, că va solicita Consiliului Concurenţei să verifice preţurile la energie de pe piaţa pentru serviciul universal, care i se par mărite artificial.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.