Copila de doar 2 luni a fost internată la spitalul din Vaslui pe 5 februarie. Părinții au adus-o la unitatea medicală pentru că era răgușită.

Ioana Iovu, mama fetiței: „A doua zi dimineață nu mai avea nimic, i-a trecut răgușeala. Au spus că are auscultație la plămâni. Am spus că rămânem ca să o tratăm”.

După o săptămână, starea bebelușului s-a degradat și a fost conectat la aparatul de oxigen pentru că nu mai putea respira singur.

Ioana Iovu, mama fetiței:Joi dimineață a avut temperatura 38,1 °C. Până seara nu a mai avut. Seara, la ora 18:00, a început să facă iar temperatură. La miezul nopții, la tratament, fata avea 39,8 °C”

Citește și
Cum s-a produs accidentul din Neamț în care patru oameni și-au pierdut viața. Salvatorii au activat planul roșu
Cum s-a produs accidentul din Neamț în care patru oameni și-au pierdut viața. Salvatorii au activat planul roșu

Părinții au cerut insistent transferul la spitalul de copii din Iași. Inițial, spun ei, ar fi fost refuzați.

Adrian Iovu, tatăl fetiței: „Au spus că trebuie să mai stea 5 zile la Vaslui, că nu sunt locuri și nu îl primește la Iași. Înainte să plec, cu jumătate de oră, i-au făcut o rază atunci: „Domnule, nu are copilul nimic la plămâni". Am ajuns la Iași. I-a făcut rază. Un plămân infectat tot, în ultimul stadiu. L-au operat la gât, la venă, să îi pună antibiotic de care trebuia”.

În ciuda eforturilor făcute de medicii ieșeni, fetița s-a stins.

Bunica fetiței:O viață luată pe nedrept, asta e adevărul. Au ținut copilul până în ultima clipă, până nu a mai putut.”

Adrian Iovu, tatăl fetiței: „În biletul de externare nu scrie nimic despre ce avea ea în plămâni, nu e posibil așa ceva. Nu mai pot, sunt plin de durere, mi-au omorât fetița.”

Andrei Armand Puiu, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență Vaslui: „Am demarat o anchetă internă cu privire la cazul pacientei pentru a determina dacă s-au respectat protocoalele în vigoare la nivelul unității noastre.”

Părinții spun că vor depune plângeri atât la Poliție, cât și la Colegiul Medicilor.