Începe programul Rabla pentru electrocasnice. Ce vouchere se oferă în 2022

62164007
Getty

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) organizează vineri, începând cu ora 10:00, o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.

Potrivit AFM, persoanele fizice au la dispoziţie 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică începând de vineri dimineaţa.

"Având în vedere interesul manifestat faţă de acest program şi succesul uriaş pe care acesta l-a avut în ediţiile trecute în rândul populaţiei, am luat hotărârea de a mări bugetul alocat la 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult faţă de anul trecut. Prin acest program promovăm reducerea consumului de energie prin înlocuirea echipamentelor electrice şi electronice uzate şi mari consumatoare de energie cu altele noi, cu un consum mult mai scăzut. Toţi cei interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să îşi creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veţi putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveţi deja un cont de utilizator, creat în ediţiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creaţi alt cont, ci doar să vă autentificaţi utilizând adresa de e-mail şi parola setată de dumneavoastră. În cazul în care aţi uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând paşii descrişi în aplicaţia informatică", a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, într-un comunicat transmis AGERPRES.

După înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.

Calendarul de desfăşurare a programului pentru această sesiune este următorul: Înscrierea persoanelor fizice în aplicaţie, prin crearea conturilor de utilizator (17.06.2022, ora 10:00 - 23.06.2022, ora 23:59); Etapa I - Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (24.06.2022, ora 10:00 - 30.06.2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25 milioane lei; Etapa II - Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile şi tabletele (01.07.2022, ora 10:00 - 07.07.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10 milioane lei; Etapa III -Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (08.07.2022, ora 10:00 - 14.07.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15 milioane lei.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor dintr-o categorie este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

Bugetul alocat în anul 2022 pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice este de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mult decât anul trecut. Acest buget va acoperi două sesiuni ale programului Rabla pentru Electrocasnice, în 2022: astfel, prima sesiune se va derula în lunile iunie - iulie 2022, iar a doua sesiune se va desfăşura în lunile noiembrie - decembrie 2022.

Vouchere programul Rabla pentru electrocasnice

Echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C - 400 lei voucher; de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D - 400 lei; aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++ - 400 lei; categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E - 400 lei; uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++ - 400 lei; aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an - voucher de 200 lei; laptopuri - 500 lei; tablete - 300 lei.

Programul de anul acesta va avea câteva modificări. Una dintre acestea prevede condiţii mai stricte pentru persoanele care nu utilizează voucherele rezervate. Acestea nu vor mai putea aplica în cadrul programului pentru acelaşi echipament în cursul acestui an. Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.

De asemenea, valabilitatea voucherului se reduce de la 15 zile la 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalităţile de achiziţionare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.

O altă modificare intervenită în programul Rabla pentru Electrocasnice 2022 se referă la eliminarea televizoarelor din categoria echipamentelor eligibile.

Listele cu beneficiarii aprobaţi vor fi publicate pe site-ul instituţiei, www.afm.ro, la secţiunea dedicată programului.

"Precizăm, pe această cale, că toate conturile comercianţilor, create în ediţiile anterioare ale Programului, rămân valabile şi pot fi utilizate şi în sesiunile de anul acesta", subliniază AFM.

Articol recomandat de sport.ro
Ea e ”umbra” lui Jude Bellingham! Cine e Ashlyn Castro, noua sa iubită
Ea e ”umbra” lui Jude Bellingham! Cine e Ashlyn Castro, noua sa iubită
Citește și...
Unde au ajuns cele peste 400 de persoane din azilele ilegale din Bihor. Un bărbat a murit în timpul relocării

Ministerul Muncii transmite că 409 persoane aflate din azilele ilegale au fost identificate în urma perchezițiilor desfășurate în județul Bihor de procurorii DIICOT și polițiști. 

Nivelul Dunării a scăzut alarmant din cauza caniculei. Barjele sunt obligate să transporte mai puțină marfă

Este alertă pe Dunăre. Din cauza caniculei, nivelul fluviului scade văzând cu ochii. Debitul la intrarea în țară este la jumătate față de media lunii iulie.

Cum pot reclama călătorii mizeria, lipsa aerului condiționat și întârzierile trenurilor CFR. Reacția companiei

După sute de mesaje primite de la călători nemulțumiți, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a lansat un formular online prin care îi îndeamnă pe oameni să reclame toate problemele întâmpinate în trenuri.

Recomandări
Unde au ajuns cele peste 400 de persoane din azilele ilegale din Bihor. Un bărbat a murit în timpul relocării

Ministerul Muncii transmite că 409 persoane aflate din azilele ilegale au fost identificate în urma perchezițiilor desfășurate în județul Bihor de procurorii DIICOT și polițiști. 

Concluzia unui economist după cele mai recente date publicate de INS: „Nu văd cum scăpăm anul acesta fără recesiune”

Cu prețuri din ce în ce mai mari, românii cumpără tot mai puțin, astfel încât, consumul la nivel național a scăzut pentru a zecea lună la rând.

„Jokerul” Donald Trump, în centrul celui mai important summit NATO din ultimele decenii. Ce decizii sunt așteptate

Summitul NATO de la Ankara din următoarele zile are o miză uriașă, fiind considerat unul dintre cele mai importante din istoria de 77 de ani a Alianței.