Incendiu la o casă din Giurgiu. Un bărbat a fost transportat la spital

62387488
Shutterstock

Un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din localitatea Frăteşti, a fost transportat la spital luni seară după ce casa i-a luat foc, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la vecini.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această seară pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o locuinţă din localitatea Frăteşti.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ.

Când au ajuns pompierii, casa ardea generalizat şi exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la vecini", se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Giurgiu.

Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, care se afla în locuinţă s-a speriat la producerea incendiului şi a avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la spital.

Pompierii au scos dintr-o cameră o butelie care luase foc, evitând astfel producerea unei explozii.

Locuinţa a ars în totalitate, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 60 de metri pătraţi.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de „fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător", a menţionat ISU.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62393004
Plan Roșu de intervenție în Constanța. Un autocar cu zeci de pasageri la bord s-a răsturnat în localitatea Hârșova

Un autocar s-a răsturnat în localitatea Hârșoca din județul Constanța. Din primele informații în autovechiul se aflau 83 de pasageri, cetățeni ucraineni.

62386846
Mama lui Vlad Pascu ar putea fi eliberată din arest și plasată sub control judiciar. Decizia nu este definitivă

Mama tânărului care, aflat sub influenţa drogurilor, a accident mortal alţi doi tineri, la 2 Mai, ar putea fi eliberată din arestul preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a controlului judiciar.

62383281
Un bărbat din Constanța a provocat un accident mortal la Sulina. Victima este un copil

Un şofer din Constanţa, în vârstă de 39 de ani, a accidentat mortal luni un minor care traversa o stradă din oraşul Sulina.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.