Incendiu la un tren, lângă Timișoara. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

62445840

Un incendiu cu degajări mari de fum s-a produs, marţi după-amiază, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara.

„Marţi, 30.04.2024, în jurul orei 17:30 am fost anunţaţi prin S.N.U.A.U. 112 despre producerea unui incendiu la compartimentul motor al unui tren R 2625 (automotor), în localitatea Hodoni. Trenul se deplasa pe ruta Satchinez-Periam, iar în momentul producerii evenimentului, acesta staţiona în Gara Hodoni. A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi au fost trimise la locul evenimentului două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. La locul intervenţiei a fost alocată o ambulanţă SAJ. În sprijinul pompierilor a intervenit SVSU Satchinez”, a transmis ISU Timiş.

Când au sosit la locul intervenţiei, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu degajări de fum la compartimentul motor.

S-au autoevacuat în siguranţă aproximativ 60 de persoane, fără a necesita îngrijiri medicale.

„Pompierii au intervenit pentru lichidare şi evacuarea fumului din vagon”, a mai precizat ISU Timiş.

Urmează să fie stabilită exact cauza incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62445790
Persoanele care nu vor mai putea fi obligate să muncească noaptea. Legea, adoptată în Parlament

Părinții din familiile mono-parentale au fost incluși în categoria angajaților care nu pot fi obligați să muncească noaptea, pe lângă femeile însărcinate, mamele care alăptează și lăuzele.  

62445785
Specialiștii se așteaptă la surprize majore în cazul străzii surpate din Slănic. Rețeaua de electricitate, în pericol

Comitetul pentru Situații de Urgență din Prahova este de o oră în ședință și discută despre situația din orașul Slănic.

62445782
Ce se întâmplă cu Florin Piersic după ce a fost operat. Medicii sunt în căutare de soluții

La 88 de ani, actorul Florin Piersic trece prin momente complicate. Cel cunoscut, printre altele, pentru rolul lui „Mărgelatu” a ajuns marți la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.