Locatarii blocurilor incendiate din Craiova, nervoși pe pompieri. „Când văd furtunele sparte, ce poți să spui?”

×
Publicitate

Au fost ore tensionate în Craiova, unde un incendiu uriaș, a aprins joi mansarda unui bloc din cartierul Craiovița Nouă, iar aproape 100 de oameni au rămas fără case.

Vâlvătaia s-a întins la toate cele cinci scări ale imobilului, sub ochii îngroziți ai celor care stau acolo. Aproape 30 de locuințe au fost practic topite. În timpul intervenției, unii dintre locatari au cedat nervos. Le-au reproșat pompierilor că au ajuns prea târziu, dar și că apa din hidranți nu are presiune.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 8 în partea superioară a unui bloc modular cu 5 scări. Flăcările au țâșnit de la mansardă și s-au extins cu o viteză uluitoare.

Vâlvătaia a pârjolit 1.000 de metri pătrați de acoperiș. 80 de oameni au fost evacuați și au privit din stradă, disperați, cum se alege praful de munca loc. Un locatar a suferit arsuri la mâini și a fost dus la spital, iar alți trei au avut nevoie de îngrijiri după ce au făcut atacuri de panică.

Potrivit celor de la ISU, din cele aproape 200 de locuințe aflate la mansardă, 26 sunt complet distruse.

Revoltaţi, unii dintre locatari au răbufnit când au dat cu ochii de comandantul pompierilor.

-N-ați avut furtune, ați avut furtunașe. Presiunea n-ajungea sus!

-Eu vă înțeleg că sunteți supărați pe faptul că proprietățile dumneavoastră au fost afectate

-Suntem supărați că plătim taxe!

Bogdan Vlăduțoiu, președintele asociației de locatari: „A fost haos total și aici cineva trebuie să răspundă, s-a intervenit foarte târziu. De la un singur focar, o cameră, să ia foc 3 blocuri!"

Locatari: „Au acţionat foarte prost, la 08.20 incendiul era acolo în stânga şi în 20 de minute era la capătul celălalt al blocului."

(...)

„Trebuiau scări de incendiu, din cauza lor suntem aşa, nu mai avem nimic, decât hainele de pe noi."

(...)

„Au venit la timp, dar nepregătiţi, fără apă."

Dan Diaconu, șef ISU Dolj: „Hidranții au funcționat, se vede în spatele meu, chiar în dreptul acestui imobil este amplasat un hidrant extern subteran, care a fost folosit, nevoia de apă a fost foarte mare!"

În plin scandal, Compania de Apă Oltenia a venit cu precizări. Inițial, militarii s-au racordat la un hidrant care nu aparține companiei și care are probleme cu presiunea.

După trei ore, incendiul nu era lichidat. Autoritățile și-au dat seama că la venirea nopţii zeci de oameni vor rămâne sub cerul liber, aşa că au început să organizeze spaţii în care vor fi cazaţi cei năpăstuiţi. Peste 100 de persoane au nevoie de ajutor.

Reporter: Deci în urmă cu o lună v-ați cumpărat apartamentul...

Locatar: „Sigur, am asigurare, dar stau pe străzi până ne despăgubește asigurarea."

După înlăturarea pericolului, în apartamente au avut voie doar persoanele care trebuiau să își recupereze medicamentele.

Polițiștii au deschis un dosar pentru distrugere din culpă în rem.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62384369
CFMOTO DAY Adventure Fest, epicentrul distracției și al pasiunii pentru motoare

Prima ediție CFMOTO DAY ADVENTURE FEST aduce două zile de adrenalină, muzică și surprize în Parcul Făget Mioveni.

62384367
Ce a apărut în Portul Constanța după atacurile Rusiei de la granița României. FOTO

Două radare de ultimă generaţie, care vor ajuta la monitorizarea traficului maritim pe o rază de cel puţin 12 mile marine, sunt amplasate, joi, pe clădirea Autorităţii Navale Române din Portul Constanţa.

62384365
Șarpele urcat într-un copac din Drobeta Turnu Severin, dat jos de jandarmi. Oamenii au sunat speriați la 112

Un șarpe urcat în copac dintr-un cartier din Drobeta Turnu Severin a fost dat jos de jandarmi, chemați de localnicii speriați.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.