Incendiul de vegetație de la Azuga a fost stins, după ce pompierii au localizat 36 de focare. VIDEO

61975864
AFP

Incendiul din fondul forestier Azuga a fost stins de către pompieri, aceştia constatând că s-a manifestat într-un gol alpin. Nu a fost afectată pădurea, dar au fost izolate 36 de focare.

Reprezentanţii ISU Prahova au anunţat, sâmbătă seară, că incendiul care a izbucnit în fondul forestier din Azuga a fost stins.

”S-a manifestat într-un gol alpin, la cel puţin cinci metri de liziera pădurii, deci nu în pădure. Se manifesta la jnepenii şi vegetaţie uscată”, au precizar reprezentanţii ISU Prahova.

Potrivit acestora, au fost 36 de focare izolate, cu o suprafaţă aproximativă de 300 de metri pătraţi.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, în fondul forestier al localităţii Azuga, judeţul Prahova, manifestându-se între Valea Stevia şi Unghia. Accesul pompierilor este extrem de dificil, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze pe jos o distanţă foarte mare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61977621
Momentul în care cele două avioane s-au ciocnit în Suceava. S-a deschis dosar penal. VIDEO

Poliţia Suceava a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul accidentului aviatic de la Frătăuţii Vechi, cazul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

61977613
Pesta porcină africană face ravagii în România. Angajați filmați mimând dezinfecția mașinilor

Pesta porcină africană continuă să facă ravagii în România. În comuna Suceveni, din judeţul Galaţi, au fost identificate două focare noi aşa că autorităţile au hotărât să sacrifice toţi porcii din localitate.

61977624
Cine sunt cei doi piloți implicați în accidentul aviatic din Suceava. Aveau peste 15.000 de ore de zbor

"Acrobaţii obligă avionul să facă ceea ce el nu vrea, aerodinamic vorbind" - sunt cuvintele căpitanului Corneliu Marinescu, cel care s-a prăpădit în urma accidentului de astăzi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.