Incendii devastatoare în Argeș, întinse pe câteva hectare. Au ars și mașinile localnicilor

62562923
Facebook

Mai multe incendii de vegetaţie uscată au avut loc duminică în judeţul Argeş. Cea mai afectată zonă a fost comuna Lunca Corbului, unde flăcările au distrus sute de pomi fructiferi, patru autovehicule, anexe şi zeci de mii de metri pătraţi de teren.

Poliţia anunţă anchetă pentru stabilirea cauzelor incendiului care a provocat pagube materiale însemnate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică seară, numărul incendiilor de vegetaţie uscată produse duminică în acest judeţ a fost unul „foarte ridicat”.

Una dintre cele mai afectate zone este comuna Lunca Corbului, unde un incendiu de amploare a produs pagube materiale însemnate, pentru stingerea acestuia fiind mobilizaţi pompieri de la mai multe subunităţi din judeţ.

„Deşi în apelul efectuat la numărul unic de urgenţă 112 s-a anunţat un simplu incendiu de vegetaţie uscată, izbucnit pe marginea unui şanţ dintr-o zonă locuită, din cauza vântului şi a temperaturilor extrem de ridicate, acesta s-a extins cu repeziciune, afectând nu mai puţin de 15 proprietăţi. Au ars aproximativ 13.000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată, circa 31.000 de metri pătraţi de mirişte, 500 de pomi fructiferi degradaţi şi au fost afectate şi patru vehicule. Totodată, flăcările violente au distrus mai multe anexe. În urma acestui incendiu a mai ars o cantitate de aproximativ 18 metri cubi lemn de foc, un solar de grădină şi a fost afectată şi o locuinţă”, arată bilanţul ISU Argeş.

Poliţia judeţeană Argeş anunţă, duminică seară, că în urma incendiului de la Lunca Corbului a fost deschis dosar penal. Ancheta vizează infracţiunea de distrugere din culpă, iar cercetările se desfăşoară sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se impun.

Autorităţile amintesc că prevenţia este cea mai importantă în cazul incendiilor de vegetaţie care pot provoca nu doar pagube materiale, ci şi victime omeneşti.

„Este esenţial ca oamenii să conştientizeze riscurile asociate arderii vegetaţiei uscate. Pentru a preveni tragedii, trebuie respectate regulile de siguranţă. Arderea vegetaţiei uscate este strict interzisă, la fel şi utilizarea focului deschis pentru gătit în zone cu risc de incendiu, mai ales pe timp de vânt puternic, dar şi fumatul în locuri nepermise. Cea mai frecventă cauză a incendiilor de vegetaţie uscată este factorul uman, fie prin incendierea intenţionată a miriştilor şi a terenurilor pentru igienizare, fie prin neglijenţă, cum ar fi nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor sau aruncarea resturilor de ţigări aprinse. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei”, transmite, în acest context, ISU Argeş.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Bucureștenii au umplut parcurile și terasele în căutarea răcorii. Nopțile tropicale transformă somnul într-un lux

Duminică seara, bucureștenii au ieșit din case în speranța că vor găsi un strop de răcoare. Așa se face că parcurile, terenurile de joacă și terasele s-au umplut de oameni. Mai ales că plimbarea a mers bine cu o băutură rece.

Tot mai mulți români tineri aleg să își scrie testamentul. Problemele care pot apărea după moartea lor

Începe să scadă vârsta celor care aleg să intre în cabinetele notariale pentru a-și face un testament. Nu sunt pesimiști, dar aleg din timp să îi pună la adăpost pe cei dragi.

Un pescar a fost găsit electrocutat în Bistriţa Năsăud. El a fost resuscitat şi a fost transportat de urgență la spital

Un bărbat aflat la pescuit s-a electrocutat, duminică după amiază. Incidentul s-a petrecut în zona localităţii Cormaia din judeţul Bistriţa Năsăud, bărbatul fiind dus la spital.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.