Încă un deținut găsit mort la Penitenciarul Giurgiu. Este al treilea în ultimele zile

62029945
Pro TV

Poliţiştii giurgiuveni au deschis dosar penal pentru moarte suspectă după ce un deţinut în vârstă de 30 de ani de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a fost găsit decedat în celulă.

 

"În seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 19:30, cu ocazia efectuării apelului de seară, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat faptul că o persoană privată de libertate aflată în evidenţele cabinetului medical cu o serie de afecţiuni cronice, nu prezenta semne vitale. În această situaţie a fost alertat personalul medical propriu concomitent cu solicitarea prin apel 112 a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul persoanei private de libertate a fost declarat la ora 20:35", se arată într-un comunicat de presă emis duminică de Penitenciarul Giurgiu.

În conformitate cu prevederile legale, evenimentul a fost notificat Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru efectuarea cercetărilor specifice şi, în cauză, a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

 

Doi deținuți au fost găsiți morți în aceeași celulă

 

Totodată, s-a procedat la informarea familiei deţinutului, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a Poliţiei Municipiului Giurgiu.

Potrivit unor surse, pe corpul deţinutului nu au fost găsite urme de violenţă, acesta fiind găsit în şoc cardio-respirator.

Acesta este al treilea deţinut găsit decedat în incinta Penitenciarului Giurgiu în ultimele două săptămâni.

În data de 14 septembrie, alţi doi deţinuţi, cu vârste de 32, respectiv, 41 de ani, au fost găsiţi decedaţi în celulă fără urme de violenţă asupra lor, iar poliţiştii efectuează şi în acest caz cercetări pentru moarte suspectă.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62144306
Județele cu cele mai multe cazuri de Covid-19 în ultimele 24h. Creștere masivă în Vaslui

Municipiul Bucureşti (209) şi judeţele Vaslui (104), Constanţa (88) şi Iaşi (83) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

62148234
Nelu Tătaru, despre revenirea la starea de urgență: În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent la Huşi, a declarat că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare.

62149905
Coronavirus România, bilanț 27 septembrie: 1.438 de persoane infectate în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 27 septembrie. Până duminică, 27 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.