Bărbatul care și-a trântit nepotul de pământ în Hunedoara a fost arestat. ”Atât a putut să zică, mă doare, tanti, mă doare”

×
Publicitate

Individul care a șocat prin modul sălbatic în care a curmat o ceartă între fiul său vitreg de 7 ani și nepotul de 13 ani a fost arestat.

În funcție de ce se întâmplă în spital cu băiatul căruia i-a fracturat osul occipital, fapta agresorului poate fi încadrată chiar la tentativă de omor.

Deocamdată, copilul este ținut sub observație, pentru că există oricând riscul apariției unui hematom. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

Hai că vine taică-tu cu mă-ta la mine...vino aici!".

Este momentul în care tatăl furios îl ia pe sus pe băiatul de 13 ani și îl aruncă, cu toată forța, spre pământ. Imediat după, se repede și asupra propriului copil în vârstă de 7 ani, pe care îl trântește brutal.

Martor: ”Ne-a speriat foarte tare, fulgerător, n-am apucat să reacționăm, copiii au început să țipe”.

Martor: ”M-am apropiat de el, nu mișca, i s-a umflat fața, am trimis-o pe nepoată după apa și atât a putut să zică mă doare tanti, mă doare”.

Acesta este un loc de joacă din cartier, băiatul a venit neînsoțit, după teribila faptă tatăl lui a venit speriat.

Copilul a fost dus în grabă la spital, unde medicii au constatat că are o fractură a osului occipital. Este internat la neurochirurgie și ținut sub observație, pentru că există pericolul ca în zona afectată să apară un hematom.

Tatăl băiatului lovit: ”Eu sunt șocat de cum l-a trântit la pământ. Omul ăsta nu poate fi decât un nebun, orice ar fi făcut copiii. Am vorbit cu el, a spus că îl doare spatele”.

Pe fir a intrat și Protecția Copilului. Iubita individului, însărcinată, un bebeluș de 8 luni și fiul vitreg al bărbatului - copilul de 7 ani, bruscat la locul de joacă - au fost trecuți sub custodia direcției. Mamele celor doi băieți agresați sunt surori.

Cristina Sav, purtător de cuvânt DGASPC Hunedoara: ”Minorul de 7 ani a fost audiat în prezența mamei, au fost luați sub protecția noastră, li se oferă consiliere psihologică. Ancheta este în desfășurare, dacă e nevoie și ceilalți copii din parc vor fi consiliați”.

Individul a ajuns între timp în arest.

Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara: ”Imediat după incident a intrat în custodia polițiștilor, după mai multe ore a fost reținut. Este acuzat de tulburarea ordinii publice, violență asupra unui membru de familie și vătămare corporală”.

În funcție de ce se va întâmpla în spital cu băiatul de 13 ani, încadrarea faptei s-ar putea schimba până la tentativă de omor.

 

Care este starea copilului

 

"Copilul are o fractură la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat în seamă, cu pierdere de conştienţă şi cu amnezie retrogradă", a declarat luni directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.

Potrivit acestuia, băiatul este stabil şi se află internat la Chirurgie Pediatrică. Medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul să fie transferat la secţia de Neurochirurgie, în funcţie de evoluţia sa.

Agresorul copilului, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reţinut şi trimis, în cursul nopţii, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. 

Poliţiştii care au cercetat cazul au stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul agresat şi fiul agresorului, în vârstă de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, bărbatul s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat şi apoi l-a trântit de pământ.

În cauză, anchetatorii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, violenţă în familie, precum şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.

Pe de altă parte, fiul agresorului, care a fost şi el lovit de tatăl său, a fost solicitat la sediul Poliţiei Hunedoara pentru a fi audiat ca victimă a violenţei în familie, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.

De asemenea, din cercetări a mai rezultat că băiatul de 13 ani este nepot al agresorului.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Accident oribil, în Dâmbovița. Două maşini s-au ciocnit, apoi au ricoşat într-un TIR

Polițiștii din Dâmbovița anchetează un accident, soldat cu moartea unei femei.

Încă două cazuri de infectare cu tulpina britanică de Covid-19, printre care și un nou-născut

Alte două noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta UK - linia genetică B.1.1.7, au fost raportate luni, informează Ministerul Sănătăţii.

Un șofer de 97 de ani din Timișoara a lovit un bărbat pe trecerea de pietoni apoi a fugit de la locul accidentului

Un şofer în vârstă de 97 de ani a accidentat, luni, un pieton care traversa regulamentar o stradă din Timişoara, după care a părăsit locul accidentului, fiind depistat de poliţişti în trafic după câteva zeci de minute.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.