În ce condiții vor reveni elevii în școli. Ordinul care se aplică de astăzi

62113990
Agerpres

Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății au stabilit noile norme de activitate în instituțiile de învățământ, printr-un ordin comun publicat astăzi în Monitorul Oficial.

Ministerul Educației și Cercetării va asigura cadrul general pentru desfășurarea tuturor activităților specifice și va monitoriza, prin inspectoratele școlare județene și prin inspectoratul municipiului București, modul în care se implementează acțiunile de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2.

Inspectoratele școlare vor transmite direcțiilor de sănătate publică, cu cel puțin o săptămână înainte, perioada de desfășurare a activităților la care participă elevii în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și intervalul orar.

Tot inspectoratele școlare vor verifica asigurarea materialelor de igienă și de protecție sanitară necesare atât pentru elevi, cât și pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și respectarea măsurilor igienico-sanitare.

Maximum zece elevi în sală, la cel puțin doi metri distanță

 

Citește și
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”

Un triaj epidemiologic va fi efectuat zilnic, prin măsurarea temperaturii, de către un medic sau asistent medical în fiecare unitate de învățământ.

Conducerile unităților de învățământ răspund de implementarea acțiunilor de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2 și de organizarea și desfășurarea activităților, pe baza unui program, în conformitate cu legislația în vigoare:

 - la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37°C) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților

- în situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament

- participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora (persoane care suferă de afecțiuni cronice sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani)

- elevii care nu vor putea intra în unitățile de învățământ vor beneficia de o formă de pregătire alternativă (online sau prin asigurarea de resurse educaționale)

- parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică

- elevii vor fi însoțiți de către cadrul didactic de la accesul în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire

- la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc.)

- în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico- sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2

- intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat

- unitatea de învățământ asigură săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate permanent

- elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta masca de protecție pe toată durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau săpun

- coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare și sălile de clasă (mobilier și pardoseală) vor fi dezinfectate regulat cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, în mod obligatoriu între schimburi (dacă este cazul) și la finalizarea programului

- în sălile de clasă activitățile se vor desfășura cu maximum 10 elevi, situați la cel puțin 2 metri distanță unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfășurării activităților din unitatea de învățământ

- în perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru elevii de gimnaziu. În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de 2 ore pentru dezinfectarea/igienizarea cu substanțe biocide și aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră

- în perioada desfășurării activităților de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic

- grupele de elevi vor păstra aceeași sală de clasă pe toată perioada desfășurării activităților

- colectarea măștilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învățământ

- la sfârșitul activităților, elevii vor primi câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu

Unitățile de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale pot lua și alte măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2, precum instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri privind siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu și retur, se mai arată în ordinal comun al celor două ministere.

Articol recomandat de sport.ro
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Citește și...
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”
Sorin Grindeanu: „Nu există altă alternativă de guvernare. Își dorește cineva anticipate?”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că nu există altă alternativă de guvernare, în acest moment, iar PSD poate să iasă din guvernare şi să meargă spre anticipate, întrebându-se dacă îşi doreşte cineva anticipate.

Generalul Gheorghiţă Vlad: Republica Moldova poate fi apărată printr-o „coaliţie de voinţă”
Generalul Gheorghiţă Vlad: Republica Moldova poate fi apărată printr-o „coaliţie de voinţă”

România va continua să sprijine Republica Moldova, inclusiv din punct de vedere militar, pentru consolidarea capacităţii sale de apărare, a declarat marţi Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad.

Primărie amendată cu 40.000 de lei pentru punerea în funcţiune a canalizării fără autorizaţie. Verificări pentru poluare
Primărie amendată cu 40.000 de lei pentru punerea în funcţiune a canalizării fără autorizaţie. Verificări pentru poluare

Inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au sancţionat Primăria comunei Coşoveni, din judeţul Dolj, cu o amendă de 40.000 de lei, după ce au constatat că reţeaua de canalizare a fost pusă în funcţiune fără autorizaţie de gospodărire a apelor.

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.