Imagini incredibile filmate în România. Două accidente identice, cu final neașteptat. VIDEO

×
Publicitate

Cinci tineri au scăpat miraculos cu viață, după ce au fost implicați în două accidente grave, în Brașov și Bihor. Mașinile în care se aflau au lovit, în goana lor, doi stâlpi de iluminat și s-au făcut zob.

În ambele cazuri, șoferii au 19 ani și abia își luaseră permisele.

Accidentul din Brașov s-a petrecut chiar lângă Primărie, în jurul orei 1 noaptea. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care mașina vine cu viteză foarte mare pe bulevard.

Șoferul pierde controlul, intră pe trotuar și mătură totul în cale: un stâlp de iluminat, mai multe bănci și ghivece ornamentale de mari dimensiuni. Apoi, autoturismul se rostogolește și se oprește în zidul instituției. Aproape incredibil, din mașină ies, pe picioarele lor, patru tineri. În ajutor le sar câțiva martori care sună la 112, iar echipajele de salvare îi duc la spital.

În al doilea accident, în Oradea, un tânăr de 19 ani, care gonea pe un bulevard din oraș, a ajuns cu mașina într-un stâlp iar autoturismul s-a rupt în două. Și aici, deși pare greu de crezut, șoferul iese pe picioarele lui din vehicul.

Tânărul a fost transportat la spital, dar a scăpat fără răni grave. Nici unul dintre cei doi șoferi nu consumaseră alcool sau droguri, înainte de a se urca la volan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62406742
Ce a primit de mâncare Cătălin Cherecheș în închisoare. Fostul primar din Baia Mare a refuzat să consume alimentele

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a ajuns, miercuri, la Penitenciarul Rahova, unde își va petrece urmatoarele 21 de zile, perioada de carantină obligatorie.

62435101
Alertă alimentară în România. Produse de pasăre infestate cu Salmonella, descoperite într-un mare lanț de magazine

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că în mai multe produse de pasăre de la Penny a fost descoperită Salmonella.

62434875
Cum și-a petrecut Cătălin Cherecheș prima noapte în închisoare. Cu cine a stat într-o cameră de 17 metri pătrați

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a ajuns, miercuri, la Penitenciarul Rahova, unde își va petrece următoarele 21 de zile, perioada de carantină obligatorie.

Recomandări
Luca niculescu ministri guvern id293493 inquam photos octav ganea
ANALIZĂ. De ce a acceptat Luca Niculescu un „guvern PSDan” cu miniștri controversați, precum Marian Neacșu sau Radu Oprea

Profesorul și politologul Cristian Preda este de părere că Luca Niculescu a fost nevoit să accepte toate propunerile PSD de miniștri, pentru că acest guvern era singura cale de a evita alegerile anticipate, pe care nici președintele nu și le dorea.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.