Imagini exclusive cu metroul din Drumul Taberei. Procesul care a oprit din nou lucrările

×
Publicitate

Aşteptat de 4 ani de sute de mii de oameni, metroul din cartierul bucureştean Drumul Taberei ar putea fi dat în exploatare abia anul viitor - dacă până în iulie instanţa nu dă o decizie la ultima contestaţie.

Este pentru prima dată, când conducerea Metrorex recunoaşte oficial acest lucru. Şeful companiei a coborât luni în subteran pentru a vedea stadiul lucrărilor şi a promis că magistrala 5 va fi gata până în octombrie. Mai puţin sistemul de automatizare, fără de care trenul nu poate transporta pasageri, prin galerii.

Vizita pe şantierul din Drumul Taberei a început la staţia Râul Doamnei, unde lucrările sunt mult întârziate. Angajaţii lucrează la finisaje. Din păcate, au de suferit şi cei care locuiesc sau trec prin zonă. La suprafaţă, muncitorii nu au reuşit să redea circulaţiei nici bucată de stradă ocupată de şantier.

Şantierul îi deranjează de mulţi ani pe locuitorii cartierului. Lucrările au fost terminate în proporţie de numai 50 la sută la Academia Militară şi la staţia Parc Drumul Taberei 34. În celelalte au depăşit 80, 90 la sută.

grafic metrou

Cu toate acestea, şeful Metrorex spune că toate lucrările de construcţie din subteran şi suprafaţa vor fi terminate până la sfârşitul anului. Dar asta nu înseamnă că metroul e gata.

Dumitru Şodolescu, directorul general Metrorex: "Lucrările vor fi finalizate în septembrie, octombrie în totalitate, mai puţin finalizarea sistemului de automatizare care cum ştiţi face obiectul unei contestaţii în instanţă. Eu nu pot să fiu rupt de realitate, dacă ne duce până în iulie, august, categoric sistemul de automatizare nimeni nu va putea să-l finalizeze."

placuta metrou Drumul Taberei

După ce va fi terminată calea de rulare, vor începe testele. Şinele vor fi instalate până în luna martie, apoi urmează probele tehnologice care se vor termina la toamnă. Până atunci mai multe trenuri vor trece prin subteran, unele dintre ele şi cu 80 de kilometri pe oră.

Dar fără sistemul de automatizare, care opreşte garniturile şi deschide uşile, trenurile nu pot transporta pasagerii prin subteran. Una din cele două contestaţii care bloca achiziţionarea acestui sistem a fost respinsă în urmă cu câteva zile de instanţă. A mai rămas una singură.

lucrari metrou

Construcţia Metroului din Drumul Taberei trebuia să înceapă în 2011, dar abia în 2012 au demarat săpăturile. Devizul de cheltuieli pentru lucrări este de peste 800 de milioane de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62022375
”Mi-a cerut poze goală”. Mesajele trimise de bărbatul cu nanism mai multor minore

Internetul ascunde pericole nebănuite, mai ales pentru copii. Un bărbat de 44 de ani, din Iaşi, este acuzat că le-ar fi făcut avansuri sexuale mai multor copii şi le-ar fi cerut fotografii indecente.

62022399
Somonul contaminat cu Listeria, retras din mai multe magazine. Explicaţia producătorilor

Alerta alimentară privind somonul afumat contaminat cu o bacterie periculoasa continuă în România. 3 mari lanţuri comerciale au anuntat retragerea de la raft a mai multor tipuri de somon afumat file.

62022389
Zeci de incendii în Prahova, din cauza "hărniciei" agricultorilor. Trenurile, în pericol

Vremea bună îi îndeamnă pe oameni să-şi pregătească terenurile pentru lucrările agricole de primăvară şi mulţi fac greşeala să dea foc uscaturilor, fără nicio măsură de precauţie.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.