Guvernul a amânat cu șase luni aplicarea noilor tarife pe drumurile naționale pentru vehiculele de transport marfă

62568386
Shutterstock

Guvernul a prorogat, joi, prin ordonanță de urgență, cu șase luni, de la 1 ianuarie 2026 la 1 iulie 2026, termenele privind aplicarea noilor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale, pentru vehiculele de marfă.

Dispozițiile se referă la aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România, la aplicarea TollRo — tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România — și a sistemului de tarifare rutieră electronică în România (STRR). Totodată, STRR trebuie să asigure funcționalități similare cu cele ale sistemelor de tarifare rutieră electronică din statele membre ale Uniunii Europene și să fie integrat cu acestea în cadrul Serviciului European de Tarifare Rutieră (SETRE)”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

Conform Guvernului, decizia de prorogare a fost necesară pentru a permite implementarea etapizată a STRR. Această implementare presupune dezvoltarea soluției informatice, achiziția echipamentelor pentru amplasamentele de control și realizarea infrastructurii aferente.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2025 a fost deschisă finanțarea și s-a aprobat semnarea contractului pentru implementarea sistemului.

Noul sistem de tarifare rutieră electronică în România va include atât funcționalitățile existente în prezentul sistem centralizat (Sistem Integrat de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR), inclusiv migrarea datelor din acesta, cât și funcționalitățile specifice pentru colectarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (TollRo) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA > 3,5 tone”, menționează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Un tânăr de 24 de ani, prins în flagrant delict. Transporta droguri ascunse în colete, din Spania

Un bărbat de 24 de ani a fost reţinut şi va fi propus instanţei pentru arestare preventivă, după ce a fost prins în flagrant delict, în Bucureşti, în timp ce transporta aproximativ 1,8 kilograme de canabis, ascunse într-un colet, printre haine.

Judecătorii și procurorii, chemați să dezbată reforma pensiilor speciale. CSM acuză „atitudini ostile” față de magistrați

CSM a decis să convoace adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul Guvernului privind reforma pensiilor speciale.  

Românii își pot depune CV-urile pe site-ul Ministerului Economiei pentru posturi în companiile de stat, începând de azi

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că, începând de astăzi, pe prima pagină a site-ului Ministerului Economiei există un buton special pentru cei interesați de posturi de conducere în companiile de stat.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.