Greva de la STB ar putea continua și vineri. STB: „Angajaţii refuză să-şi reia activitatea”

×
Publicitate

Tribunalul Bucureşti a suspendat greva de joi de la STB şi a dispus reluarea imediată a activităţii. Însă angajații STB refuză în continuare să iasă pe traseu, iar greva ar putea continua și vineri, a transmis compania într-un comunicat.

„Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureștenilor din zona metropolitană și ignorarea cu bună știința a unei decizii judecătorești poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acțiune.

STB SA face apel la simțul de responsabilitate al angajaților săi și le solicită în mod public acestora să reia imediat activitatea de transport public. De asemenea, îi asigurăm pe bucureșteni că vom lua toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate”, a transmis STB.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalul Bucureşti, instanţa a suspendat greva şi a dispus reluarea imediată a activităţii, decizia fiind executorie.

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, cererea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) de suspendare a grevei declanşate de sindicalişti, activitatea în transportul public din Capitală urmând a fi reluată imediat. Decizia instanţei este executorie.

Conducerea societăţii de transport public a depus la tribunal, în cursul zilei de joi, două cereri în care solicită suspendarea grevei sindicaliştilor, precum şi constatarea nelegalităţii protestului organizat de angajaţi.

În primul dosar, cel privind suspendarea grevei, instanţa a dat dreptate STB, urmând ca solicitarea privind nelegalitatea protestului să fie judecată vineri.

Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.

În replică, conducerea STB a transmis că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi.

Nicușor Dan: Lucrul trebuie reluat imediat la STB

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis, joi, că angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti trebuie să îşi reia "imediat" activitatea în urma deciziei Tribunalului Bucureşti de suspendare a grevei.

 "Decizia Tribunalului Bucureşti din această după-amiază e clară: greva orchestrată politic de la STB se suspendă. E o decizie executorie, deci trebuie pusă în aplicare de urgenţă. Lucrul trebuie reluat imediat, iar mijloacele de transport să fie puse în funcţiune ca să deservească bucureştenii. Sper că nimeni - niciun lider de sindicat, niciun sindicalist controlat politic - nu va îndrăzni să sfideze o decizie a instanţei şi să incite în continuare la grevă", a scris primarul, pe Facebook.

El şi-a reiterat disponibilitatea de a discuta cu reprezentanţi ai angajaţilor, dar i-a reproşat preşedintelui Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, că ar promova interese personale şi politice. În opinia lui Nicuşor Dan, acesta "va avea soarta" lui Ion Rădoi, lider de sindicat la Metrorex.

Totuși, joi seara, primarul general, Nicușor Dan, a spus la TVR1 că sunt puține șanse ca mijloacele de transport al STB să circule la prima oră vineri dimineață, dar că speră că apoi șoferii vor întelege situația și vor ieși pe traseu.

De asemenea, edilul a anunțat la Digi 24 că deja a fost depusă o plângere penală.

 Vasile Petrariu, liderul sindicatului de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) a declarat, joi, că şoferii STB vor relua munca doar când directorul general al STB va fi demis de Consiliul de Administraţie. El a precizat că la negocieri, fără el nu va merge nimeni din partea Sindicatului Transportatorilor, răspunzându-i primarului Capitalei care afirmase că doreşte să vorbească cu cei care au făcut grevă dar nu cu consilierul PSD, care a politizat acest protest.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Adolescentă de 15 ani, bătută de două fete într-un parc din Roșiori de Vede. Una dintre agresoare a fost reținută

O adolescentă de 15 ani a fost agresată într-un parc din Roşiori de Vede de alte două fete, una de 14 ani, cealaltă de 18 ani. Poliţia s-a sesizat după apariţia unor imagini cu incidentul postate pe internet, iar fata de 18 ani a fost reţinută.

Polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa: „Nu am văzut fetele, nici măcar nu mi-am dat seama că sunt două victime”

Subofiterul de politie care a accidentat mortal o copilă de 11 ani și a rănit grav o alta, a dat, joi, prima declarație la procuratură.

Taximetriștii și aplicațiile de ridesharing au profitat de greva STB. Cu cât au crescut tarifele

Un protest așa-zis spontan, despre care se știa încă de miercuri seară, cel al șoferilor din transportul în comun, le-a făcut dimineața un infern locuitorilor Capitalei.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.