Ghid pentru pelerini și reguli de acces. Măsuri speciale de siguranță la sfințirea picturii Catedralei Naționale

×
Publicitate

Având în vedere numărul mare de participanți, forțele de ordine au pregătit măsuri speciale de siguranță.

Patriarhia Română și autoritățile au publicat un ghid de bune practici pentru pelerini, în așa fel încât totul să se desfășoare în condiții de siguranță. Credincioșii vor fi ghidați pe trasee clar delimitate, cu garduri și benzi de separare.

Accesul se face începând cu ora 7 dimineața, iar pelerinii au la dispoziție trei intrări - intrarea principală și două din strada Izvor.

Accesul se face începând cu ora 7 dimineața, iar pelerinii au la dispoziție trei intrări - intrarea principală și două din strada Izvor. Atenție, în timpul slujbei vor putea intra în curtea catedralei doar cei 8.000 de enoriași invitați din parohiile și eparhiile din țară. Restul vor putea urmări slujba pe ecranele amplasate dincolo de gard. Iar în interior va fi permis accesul invitaților oficiali, pentru care s-au pregătit 2.500 de scaune.

Echipajele de jandarmi sunt prezente chiar și acum la intrarea principală a lăcașului de cult. Duminică, jandarmii vor fi însoțiți în teren și de câini antrenați să depisteze persoanele care au asupra lor droguri sau materiale pirotehnice.

Totodată, țineți cont că puteți fi controlați în buzunare și genți la intrare de jandarmi și voluntari. Așadar, nu aveți voie să aveți asupra dumneavoastră bagaje voluminoase, băuturi alcoolice, drone, selfie stickuri, bannere sau animale de companie. Sunt interzise și umbrelele mari sau cele cu vârf ascuțit. Având în vedere că mâine sunt anunțate ploi, este recomandat să aveți cu dumneavoastră mai degrabă pelerine de ploaie.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Sfințirea picturii Catedralei Naționale. Polițiștii impun restricții de circulație pe anumite străzi din București

Numărăm deja orele până la ceremonia istorică de sfințire a picturii celui mai amplu edificiu religios ridicat în ultimii 100 de ani în România.

O șalupă de agrement s-a izbit de barje în portul Galați. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital

Se întunecase afară când un martor a sunat la 112 și a anunțat că șalupa s-a izbit de barjele care staționează în dreptul portului, pentru a încărca sau descărca minereuri.

CFR SA alocă peste 50 de milioane lei pentru modernizarea liniei Dărmănești-Vicșani. Peridoada lucrărilor, 80 de luni

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA alocă până la 50,3 milioane lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmăneşti - Vicșani - Frontieră”, lotul al doilea.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Summit european pentru Arctica, pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai intense. Ce scrie AFP despre Nicușor Dan

Liderii Uniunii Europene (UE) se reunesc luni în nordul Finlandei pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a prezenței blocului în Arctica, o regiune în care tensiunile geopolitice au atins cote maxime în ultimele luni, relatează AFP.