Un fotograf clujean, tatăl a 3 copii, s-a împușcat într-un poligon de tragere din Cluj

×
Publicitate

Gest necugetat făcut de un fotograf de 41 de ani din Cluj-Napoca, tatăl a trei copii.

 

 

Omul s-a împuşcat cu armă într-un poligon privat. Din primele informaţii, bărbatul suferea de depresie, aşa că anchetatorii iau în calcul scenariul sinuciderii.

Instructorii spun că bărbatul nu era pentru prima dată în poligonul din Floreşti, Cluj. Totul se desfăşura normal, însă după câteva focuri, a urmat nenorocirea.

În momentul în care a recurs la gestul extrem, bărbatul era însoţit de un instructor, fost militar. Pentru că totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă, acesta nu l-a mai putut opri pe bărbat.

În scurtă vreme, au sosit medicii care l-au resuscitat pe bărbat câteva zeci de minute, însă pe drumul către spital, acesta s-a stins.

 

Sublocotenent Ciprian Cornea, purtător de cuvânt ISU Cluj: "Au fost efectuate manevre de resuscitare în trei reprize, aproximativ o oră. Persoană prezenta activitate cardiacă, s-a luat decizia de a fi transportată către unitatea de primiri urgențe, pe timpul transportului activitatea cardiacă a încetat şi s-a luat decizia de a fi transportat spre medicină legală".

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările.

Comisar şef adjunct Cătălin Lungu, IPJ Cluj: "Efectuăm cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor în care o persoană a decedat ca urmare a unui incident într-un poligon privat de pe raza localităţii Floreşti. În cauză a fost înregistrat dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă urmând a se dispune măsurile legale."

Apropiaţii spun să bărbatul, tatăl a trei copii, era pasionat de arme.

În ultima vreme acesta era tot mai abătut şi surse din ancheta susţin că omul a trecut prin două episoade de depresie, şi fusese la un psiholog, pentru tratament. Ancheta urmează să lămurească toate detaliile.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61866019
Meleşcanu, după cozile uriaşe la vot din diaspora: "Eu personal nu am ce să îmi reproşez"

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat, duminică seara, că nu are ce să îşi reproşeze cu privire la cozile formate la secţiile de votare din străinătate.

62049115
VIDEO. Cum au încercat polițiștii germani să-i ajute pe românii din Munchen să voteze

Jurnalistul Vlad Ursulean a relatat pe Facebook că polițiștii germani au găsit o soluție pentru a le permite să voteze tuturor românilor aflați la coada uriașă de la consulatul din Munchen.

62049116
Urnă de vot cu sigiliul rupt în Marea Britanie. A fost chemată poliţia

Scandal la o secţie de votare din Londra, după ce românii au descoperit că urna de vot are sigiliul rupt.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.