Gările din România aflate în paragină. Oficialii de la Căile Ferate spun că nu au bani pentru investiții

×
Publicitate

Cu pereți scorojiți, fără geamuri și săli de așteptare, dar și fără toalete, multe dintre gările din România nu oferă nici măcar o brumă de confort pentru călători.

De ani de zile, cei de la Căile Ferate dau din umeri și spun că nu au bani pentru investiții.

Dar situația s-ar putea schimba, promite Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

O ordonanță de guvern le dă dreptul primăriilor și consiliilor locale să susțină financiar reabilitarea clădirilor. Nu le dă însă și fonduri pentru asta.

Gara din Breaza, construită în anii 30 ai secolului trecut, pare că a rămas încremenită în timp. Arată deplorabil, chiar dacă primește în fiecare an turiști din toată țara.

Natalița Bordei, călator: „E scorojit tot tavanul plouă, nu avem punct sanitar, nu sunt coșuri pentru noi, efectiv dacă stai aici pe băncuță aici, pe terasă, tencuiala îți pică în cap”.

Tot în Prahova, în Nistorești, găsim aceeași situație. O clădire care e mai mult ruină.

La doi pași de Drumul Național 1 se află halta Nistorești sau mai bine spus ce a mai rămas din ea. Pereții sunt măzgăliți, scorojiți ferestrele au dispărut, iar întreg locul e plin de gunoaie.

Primăria din Breaza, oraș unde sunt nu mai puțin de trei gări, a cerut de acum doi ani să îi fie încredințate clădirile, pentru ca acestea să poată fi reparate. Chiar dacă, spune primarul, nu sunt bani pentru renovări majore.

Bogdan Novac, primar Breaza: „Resursele bugetare sunt mici nu putem susține investiții masive, dar pentru ceea ce înseamnă investițiile necesare în gara din Breaza le-am putea susține din bugetul local”.

Parteneriatul dintre administrațiile locale și societățile de căi ferate este, acum, reglementat printr-o hotărâre de guvern. Asta deși bani mai mulți pentru investiții - nu există.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „90 la sută din gările din România arată așa cum știm cu toții și este clar că nu există forța financiară centrală pentru ca cei de la CFR să le reabiliteze atunci un parteneriat cu autoritățile locale în care autoritățile locale să le preia să le modernizeze”.

Gara din Sinaia, construită în 1876, are și ea nevoie urgent de reparații. Ministerul Transporturilor a anunțat că această clădire este inclusă într-un proiect de reabilitare, alături de alte cinci gări: Ploiești Vest, Bușteni, Titu, Videle și Târgoviște Sud. Suma alocată pentru acest proiect este de peste 110 milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Un tânăr de 21 de ani a murit strivit de căruța pe care o conducea. Cum s-a produs accidentul. GALERIE FOTO

Tragedie în Prahova, unde un tânăr de 21 de ani a murit, strivit de căruța pe care o conducea. El nu a mai putut controla caii, care se pare că erau prea nărăvași, așa că atelajul a prins viteză, a lovit o mașină și un camion, după care s-a răsturnat.  

Cine era polițistul care s-a împușcat în cap în mașină, în mijlocul nopții. Soția l-a găsit mort dimineața

Bărbatul de 40 de ani care s-a sinucis vineri dimineaţa, împuşcându-se într-o parcare din municipiul Satu Mare, era cadru militar activ în structura Serviciului Judeţean de Protecţie Interna (SIPI), informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Alertă alimentară: Chipsuri cu acrilamidă, retrase din magazine. Consumatorii trebuie să le returneze cât mai repede

Un sortiment de chipsuri a fost retras de la rafturile magazinelor, după ce s-a descoperit că depășește valorile admise de acrilamidă, o substanță extrem de periculoasă pentru sănătate, anunță ANSVSA.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.