Nicușor Dan ar fi tăiat finanțarea sistemului pentru oxigenul medical la Spitalul Modular Pipera. Firea îi cere demisia

62149984
Inquam Photos/ Octav Ganea

Gabriela Firea îi cere demisia lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, acuzându-l că ar fi tăiat din buget finanţarea pentru sistemul de oxigen medical la Spitalul Modular Pipera.

Gabriela Firea a postat pe Facebook un pasaj din amanedamentul prin care Nicuşor Dan ar fi „tăiat în luna mai, cu mâna lui” banii pentru sistemul de oxigen al spitalului din Pipera.

Astfel, Firea îl acuză pe Nicușor Dan că a „ignorat, zile în şir, suferinţa bolnavilor care nu găseau locuri în spitale şi pe cea a doctorilor nevoiţi să aleagă pe cine internează”.

„I-am atras atenţia, atât eu, cât şi consilierii generali PSD, că face o greşeală imensă, că această unitate sanitară a avut un rol foarte important anul trecut, degrevând Spitalul Babeş de cazurile uşoare şi medii ale bolnavilor COVID, dar edilul a ignorat pe toatā lumea!”, precizează Gabriea Firea.

Firea a mai precizat că a fost necesară intervenția lui Raed Arafat și a ministrului interimar al Sănătății pentru ca spitalul să fie redeschis și operaționalizat.

„Deşi declara senin în ianuarie că în situaţia nefericită în care numărul de persoane o să înceapă să crească – eu sper să nu ajungem acolo – spitalul e disponibil pentru a fi refuncţionalizat. Cât de mult trebuia să crească numărul de persoane pentru a conta pentru dvs, dl edil veşnic absent?

Trebuiau să fie peste 20.000, 30.000 sau 100.000 de persoane bolnave? Sau milioane? Aceste persoane de care vorbiţi sunt părinţii, bunicii, rudele sau prietenii unor oameni! Şi sunt oameni care suferă şi se luptă pentru viaţă! Nu îi mai ignoraţi, nu vă mai bateţi joc de ei!”, a mai transmis Firea pe Facebook.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62198113
Sydney a ieșit oficial din lockdown, după mai bine de 100 de zile

Sydney a ieșit din carantină, după ce statul New South Wales a atins o rată de vaccinare de 70%.

62209083
Eficacitatea vaccinurilor anti-Covid, confirmată de un vast studiu francez

Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce cu 90% riscul de spitalizare şi de deces la persoanele de peste 50 de ani şi pare eficace şi împotriva variantei Delta, potrivit unui amplu studiu francez publicat luni, informează AFP.

62218035
Razie de amploare pe șoselele din județul Dâmbovița. Aproape 300 de persoane au fost amendate

Șase șoferi s-au ales cu dosare penale, iar aproape 300 de persoane au fost amendate în urma unei razii de amploare pe șoselele din județul Dâmbovița.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.