Fraților Tate le-a fost ridicată interdicția de a părăsi România. Vor continua acţiunile pentru a-şi reabilita numele

62358954

Tribunalul Bucureşti a ridicat, vineri, restricţia de circulaţie pentru fraţii Tate în interiorul Uniunii Europene, anunţul fiind făcut de echipa de comunicatori a celor doi.

Avocatul fraţilor Andrew şi Tristan Tate, Eugene Vidineac, afirmă că aceştia vor continua acţiunile pentru a-şi reabilita numele şi apreciază încrederea instanţei.

”Instanţele române s-au pronunţat în favoarea lui Andrew şi Tristan Tate, ridicând restricţiile privind călătoriile lor în cadrul Uniunii Europene. Aceasta reprezintă o victorie semnificativă şi un pas important înainte în cazul în curs”, a transmis, vineri, efchipa de comunicator a fraţilor Tate.

Potrivit acestora, ”această decizie a instanţelor române este o afirmare puternică a dreptului fundamental al clienţilor noştri la libera circulaţie, un principiu fundamental al Uniunii Europene.

"Acceptăm şi aplaudăm decizia de astăzi a instanţei, pe care o consider o reflectare a comportamentului exemplar şi a asistenţei clienţilor mei. Andrew şi Tristan sunt în continuare hotărâţi să îşi reabiliteze numele şi reputaţia; cu toate acestea, ei sunt recunoscători instanţelor pentru că au avut încredere în ei", a declarat avocatul lui Andrew şi Tristan, Eugene Vidineac.

Fraţii Tate s-au confruntat cu restricţii de mişcare timp de aproape 2 ani.

”Această hotărâre este o uşurare binevenită. Ea le permite să îşi reia viaţa cu mai multă libertate şi linişte sufletească. Ei pot acum să călătorească liber în întreaga UE pentru a urma oportunităţi profesionale fără restricţii”, a mai transmis echipa fraţilor Tate.

Tribunalul Bucureşti a dispus, în aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecătorul de cameră preliminară constatând legalitatea rechizitoriului şi respingând mai multe cereri şi excepţii formulate de cei doi fraţi.

Decizia a fost contestată de apărătorii celor doi fraţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Medic: ”Suntem ţara care are cea mai tânără bunică, la 23 de ani. Este cutremurător”

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, afirmă că România este ţara care are cea mai tânără bunică, la 23 de ani.

 

Grupare din România care folosea fraudulos carduri de carburant emise în Austria, destructurată. Cum procedau indivizii

Patru persoane sunt cercetate, fiind suspectate de folosirea frauduloasă a unor carduri de carburant emise de firme din Austria.

Mircea Geoană a depus cerere la OSIM pentru înregistrarea mărcii „MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a depus cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii ”MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.