Fostul ministru de interne Cristian David a fost RETINUT. Ar fi luat o mita de 500.000 EUR in biroul sau de la minister

×
Codul embed a fost copiat

Fostul ministru de interne, Cristian David, a fost retinut pentru luare de mita. Acuzatiile sunt legate de retrocedarea in 2008 a unui teren de 15 hectare in orasul Buzau, pentru care demnitarul ar fi pus o vorba buna la autoritatile locale.

Interventia i-ar fi adus lui Cristian David o jumatate de milion de euro. Bani gheata, pe care seful sau de cabinet si unul dintre intermediari i-ar fi dat chiar in biroul sau de ministru.

Dupa mai bine de trei ore petrecute la audieri, adus cu mandat, fostul sef de la interne a parasit sediul DNA incatusat, sub acuzatia de luare de mita.

In 2007, la rugamintea unui coleg de partid ar fi pus o vorba buna la prefectul de Buzau pentru retrocedarea unui teren de 15 hectare in oras. Influenta sa ar fi avut un pret pe masura.

Pe 1 februarie 2008, cu aproape sapte ani in urma, Cristian David ar fi primit 500 de mii de euro bani gheata chiar in biroul sau de la minister. Intermediarii platii ar fi fost seful sau de cabinet de-atunci si primarul Jilavei Mladin Adrian.

Citește și
lanturi DNA
Un om de afaceri turc a protestat in Capitala si s-a legat cu lantul de sediul DNA. Ce l-a nemultumit pe barbat

Banii erau doar o parte din suma pusa la bataie pentru rezolvarea retrocedarii: un milion o suta de mii de euro. Diferenta, banuiesc anchetatorii, ar fi ajuns la alti intermediari.

Initiatorii afacerii profitabile sunt doua personaje controversate: fostul primar de Jilava, Adrian Mladin, condamnat la 7 ani de inchisoare pentru coruptie, si fostul prefect de Buzau Marian Bagiu, arestat anul trecut de Sf. Nicolae, tot pentru luare de mita.

Cristian David ajunge in arestul politiei, unde socrul sau, Mihail Vlasov, fost presedinte al camerei de comerti si industrie, si-a petrecut saptamani intregi, tot pentru luare de mita. Primise 200 de mii de euro intr-o punga pe care scria "Ati Nimerit, noi suntem solutia. Va multumim". In schimbuil banilor ar fi convins-o pe fiica sa, Vanda Vlasov, adica sotia lui Cristian David, sa dea o anumita decizie la Curtea de arbitraj international.

"Vad ca au luat-o pe soacra-mea, pe sot, pe tata, ma astept la orice. Nu am copil ca mi-l luau si pe ala.(*) Poate vor sa scape de mine. V-ati gandit la asta?"

Temerile Vandei Vlasov veneau dupa ce mama fostului ministru de interne a fost pusa la randul ei sub acuzare, pentru fals. Cristian David ar fi mintit in declaratia sa de avere, pe vremea cand era ministru pentru romanii de pretutindeni, in ceea ce priveste provenienta a 60 de mii de euro. Scrisese ca mama lui i-ar fi returnat un imprumut mai vechi, dintr-o asa zisa afacere cu un apartament.
 

Filmul zilei de azi:

-► 500.000 de euro pentru 15 hectare
-► David, surprins de dosar
-► Urmarire penala pentru abuz in serviciu
-► Mama fostului ministru, implicata in dosar

UPDATE: Procurorii anti-coruptie au emis o ordonanta de retinere pentru 24 de ore pe numele lui Cristian David, dupa 3 ore de interogatorii la DNA.

Pe numele lui Cristian David a fost emis miercuri dimineata un mandat de aducere si trebuie sa dea explicatii pentru doua capete de acuzare: luare de mita si spalare de bani. Fostului ministru de Interne i se reproseaza faptul ca in 2008 ar fi primit de la un om de afaceri din Buzau 500.000 de euro, ajutandu-l in schimb sa puna mana pe un teren de 15 hectare in acelasi judet. Banii ar fi fost primit chiar in biroul lui David de la Ministerul de Interne iar intermediar in afacere ar fi fost Adrian Mladin, fostul primar din Jilava, un personaj extrem de controversat despre care s-a vorbit si la "Romania, te iubesc!".

La vremea respectiva, David ar fi avut influenta asupra Comisiilor Judetene de restituire a terenurilor si ar fi intervenit pe langa prefect. Soarta fostului demnitar se va decide in orele urmatoare si nu este exclus sa fie retinut.


500.000 de euro pentru 15 hectare

DNA a cerut, in 10 noiembrie 2014, aviz de la presedinte pentru urmarirea penala a fostului ministru al Internelor Cristian David, pentru luare de mita si spalare de bani, existand suspiciuni ca ar fi primit 500.000 de euro pentru ca o persoana sa primeasca titlul de proprietate asupra unui teren de 15 hectare din Buzau.

In 19 noiembrie 2014, Traian Basescu, seful statului la acea data, anunta ca a facut solicitarea pentru inceperea urmaririi penale pe numele lui Cristian David, precizand ca decizia nu inseamna ca acesta este vinovat, dar va merge in fata procurorilor pentru clarificari. Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata, in 2014, ca fostul ministru Cristian David ar fi pretins, in 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denuntator, pentru a-si exercita atributiile de indrumare si coordonare a activitatii prefectilor intr-o modalitate care sa asigure emiterea, de catre Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 hectare aflat in intravilanul municipiului Buzau.

David, surprins de dosar
"Totodata, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mita si pentru a evita tragerea la raspundere penala, ar fi fost incheiate mai multe contracte de vanzare-cumparare, avand ca obiect tranzactii imobiliare fictive intre persoanele implicate in savarsirea infractiunilor de coruptie", preciza DNA.Cristian David afirma ca nu a avut niciun fel de implicare in emiterea vreunui document legat de stabilirea dreptului de proprietate.

"Nu am avut niciun fel de implicare in emiterea vreunui document legat de stabilirea dreptului de proprietate, in consecinta, nu exista nicio premisa de a fi pretins nimanui nimic. Sunt surprins de momentul ales de un denuntator care si-a "amintit" tocmai acum pretinse fapte din 2007", sustinea Cristian David, intr-o declaratie transmisa agentiei MEDIAFAX.

Urmarire penala pentru abuz in serviciu
Intr-un alt dosar, DNA anunta, in 5 martie 2014, ca David, la data faptelor avand functia de ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni, este urmarit penal pentru abuz in serviciu sub forma participatiei improprii, uz de fals si fals in declaratii, care ar fi fost facute pentru a justifica 60.000 de euro. Procurorii DNA i-au adus la cunostinta atunci lui Cristian David ca este urmarit penal, dupa ce, in 27 februarie, presedintele Traian Basescu avizase cererea formulata in acest sens.

Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, in declaratia de avere depusa la 14 iunie 2013, intrarea in patrimoniul sau a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David ar fi consemnat in fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 de euro, cu titlu de "restituire imprumut", de la mama sa.

Mama fostului ministru, implicata in dosar
"Pentru ca, la randul sau, mama demnitarului sa poata justifica detinerea legala a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului sau, acesta a efectuat demersuri astfel incat, cu o persoana de incredere, a fost incheiat formal un antecontract de vanzare-cumparare a unui apartament in care se atesta, in mod nereal, faptul ca mama ministrului delegat ar fi vandut acelei persoane un apartament in judetul Prahova pentru suma de 60.000 euro. Aceasta suma a fost justificata de ministrul delegat printr-un asa-zis imprumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca sa-si construiasca o casa si la momentul incheierii actului care ar atesta vanzarea fictiva a apartamentului mentionat, mama sa i-ar fi «restituit» imprumutul", au scris procurorii in documentul citat.
In acelasi dosar, mama lui Cristian David, Georgiana Dumitrescu, este urmarita penal pentru uz de fals si fals material in inscrisuri oficiale, iar fostul consilier juridic Marius Constantin Stoica, pentru complicitate la abuz in serviciu si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.

In 26 februarie 2014, Cristian David si-a dat demisia din functia de ministrul delegat pentru Romanii de Pretutindeni, alaturi de ceilalti ministri liberali din Guvern. In aceeasi zi, dupa ce DNA a cerut aviz pentru urmarirea sa, Cristian David a demisionat si din calitatea de membru al PNL, spunand ca a luat aceasta deciziei pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzatiilor procurorilor. 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost retinut. E acuzat de dare de mita si trafic de influenta
Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost retinut. E acuzat de dare de mita si trafic de influenta

Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost retinut miercuri, in dosarul in care este acuzat ca a primit mita foloase de 30.000 de euro pentru interventii intr-un dosar.

Un om de afaceri turc a protestat in Capitala si s-a legat cu lantul de sediul DNA. Ce l-a nemultumit pe barbat
Un om de afaceri turc a protestat in Capitala si s-a legat cu lantul de sediul DNA. Ce l-a nemultumit pe barbat

Un om de afaceri turc a protestat in Capitala si s-a legat cu un lant de sediul Directiei Nationale Anticoruptie, suparat ca i-ar fi disparut dintr-un cont deschis la o banca din Timisoara suma de 160.000 de euro.

DOCUMENTE DNA: Limbajul codat din dosarul lui Hrebenciuc. Cine era
DOCUMENTE DNA: Limbajul codat din dosarul lui Hrebenciuc. Cine era "spitalul", cine ducea "placintele" si ce erau "clinicile"

Agentia Mediafax a publicat mai multe extrase ale unor documente transmise recent instantei supreme de catre DNA in dosarul retrocedarilor ilegale de padure.

Recomandări
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitate de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”
Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitate de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent