Fostul ministru Cristian Diaconescu: ”Republica Moldova, din foarte multe perspective, este într-un fel în situația Ucrainei”

62327891
Getty

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu este de părere că Republica Moldova, ”din foarte multe perspective, este într-un fel în situația Ucrainei”.

Invitat într-o ediție specială a Știrilor Pro TV, miercuri, 12 iulie, în care au fost analizate concluziile principale ale summit-ului NATO de la Vilnius, Cristian Diaconescu a fost întrebat de jurnalistul Pro TV Cosmin Stan cum vede solicitarea NATO către Rusia de retragere a trupelor din Transnistria, staționate fără acordul Republicii Moldova.

Este, probabil, o susținere pe care România a reușit să o includă în declarațiile finale. Este cât se poate de necesar. Ar fi trebuit să se întâmple din 1992, când a fost început formatul cinci plus doi, de negociere în legătură cu această zonă secesionistă, care practic încalcă grav suveranitatea Republicii Moldova. Ar fi bine ca, dincolo de declarație, statele NATO chiar să susțină această acțiune și această decizie a Moscovei cât se poate de clar. Adică să o includă în pachetul de dialog privind frontierele. Să nu ne imaginăm că problema acestei frontiere estice ține numai de dialogul formal, public. Nu, de multe altele.” - a spus Diaconescu.

Cristian Diaconescu, Vladimir Putin

Pe de altă parte, după cum a remarcat și jurnalistul Pro TV, solicitarea NATO nu cuprinde și o precizare în ceea ce privește posibilele urmări care ar putea apărea în cazul în care Rusia va ignora cererea Alianței Nord-Atlantice.

Fostul ministru de Externe al României subliniază, însă, faptul că, deși nu sunt precizate aceste consecințe, subiectul Transnistria trebuie menținut pe agenda publică, deoarece - ”într-un fel” - Republica Moldova este în situația Ucrainei. 

Cosmin Stan: Solicitarea e cumva directă, concretă, dar nu se precizează și care ar putea fi urmările. Așa, și? 

Cristian Diaconescu: ”Nu, nu sunt elemente care să ne ducă spre o concluzie pozitivă, cel puțin după părerea mea, în ceea ce privește Mosvova, dar, pe de altă parte, tema trebuie ținută pe agendă. Pentru că, fără a omite, până la urmă chiar generează un anume tip de semnal, iar Republica Moldova, din foarte multe perspective, este într-un fel în situația Ucrainei. Doar că, deocamdată, slavă Domnului, nu sunt acțiuni militare în desfășurare. Dar din punct de vedere al intereselor strategice ale Federației Ruse, mai spuneam la un moment dat, să știți că ministrul de Externe, care e și acum în funcție în Federația Rusă, n-avea nicio problemă să discute interesele Federației Ruse la gurile Dunării în dialogul bilateral. Și atunci nu era război în desfășurare”.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Daune morale de 150.000 de euro pentru moartea unei tinere ucisă de iubitul ei, un profesor universitar din Arad

Un fost profesor universitar din județul Arad care și-a ucis violent iubita anul trecut a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, în primă instanță.

 

Cum a decurs a treia zi de controale în azilele groazei. „Maică-mea are Alzheimer. Mai rău îi speriați/Vor să ne ia bătrânii”

Controalele fulger în centrele de îngrijire din toată țara arată că multe dintre așezăminte funcțiunau fără autorizație.

 

Cum va evolua războiul din Ucraina după summit-ul NATO de la Vilnius. General în rezervă: Începe pregătirea piloților de F-16

Războiul din Ucraina nu dă semne că s-ar putea încheia anul acesta, iar, după încheierea summit-ului istoric NATO care a avut loc la Vilnius, conflictul militar ar putea continua și în 2024.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.