Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu, in dosarul "Fundulea"

Stelian Fuia

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu in cazul vanzarii unor imobile apartinand Statiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prin care ar fi fost favorizata firma cumnatului sau.

Prejudiciul este de peste 1,6 milioane de lei.

Stelian Fuia, director la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare a Plantelor Medicinale si Aromatice Fundulea la data faptelor, va fi judecat de Curtea de Apel Bucuresti, pentru abuz in serviciu, cu obtinerea de foloase necuvenite.

In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Daniel State, cumnatul lui Fuia, asociat la SC Procera Agrochemicals, Dragos Alin Paraschivoiu, director la o societate specializata in agricultura, si executorul judecatoresc Constantin Oprisan, pentru complicitate la abuz in serviciu, cu obtinerea de foloase necuvenite, se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Stelian Fuia, in calitate de director la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare a Plantelor Medicinale si Aromatice Fundulea, functie pe care a detinut-o din 1 martie 2005 pana in 15 decembrie 2007, "cu stiinta si in intelegere cu inculpatii State Daniel, Paraschivoiu Dragos Alin si Oprisan Constantin, a omis indeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta ca proprietar al unor bunuri era statul roman, in cadrul unei proceduri de executare silita derulata in perioada mai-decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegala, prin procedura de licitatie, a respectivelor imobile din patrimoniul statului".

Citește și
perchezitii
Surse: Procurorii DNA fac perchezitii la Primaria Capitalei intr-un dosar de coruptie

Procurorii au precizat ca Stelian Fuia, desi stia ca impotriva Statiunii de Cercetare Fundulea s-a declansat, ca urmare a unei sentinte civile, o procedura de executare silita a unor bunuri pe care institutia le detinea in calitate de concesionar, nu a facut contestatie la executare, conform Codului de procedura civila, si nu a aratat ca bunurile se aflau in patrimoniul statului.

In urma licitatiei organizate de Constantin Oprisan la 19 decembrie 2005, firma Procera Agrochemicals Romania, reprezentata de Daniel State, a obtinut foloase necuvenite de 174.631 de lei, iar Dragos Alin Paraschivoiu a fost improprietarit fraudulos. Prejudiciul adus statului si nerecuperat este de 1.611.522 lei (echivalentul a peste 358.000 de euro), sustin procurorii.

Potrivit anchetatorilor, fapta a avut in vedere stingerea unei datorii pe care, initial, Statiunea de cercetare Fundulea o avusese fata de Statiunea Didactica Belciugatele. Dupa incuviintarea executarii silite, cu acordul Statiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanta, de catre SC Procera Agrochemicals.

"Avantajele patrimoniale obtinute in acest mod de SC Procera Agrochemicals s-au reflectat in mod direct in patrimoniul lui State Daniel si al sotiei acestuia (cumnat si sora ai lui Fuia Stelian), asociati la SC Procera Agrochemicals, care au cunoscut si au acceptat prejudicierea statului prin modul de actiune descris", au mai scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

Dragos Alin Paraschivoiu este acuzat ca a acceptat sa intre formal in proprietatea bunurilor instrainate fraudulos, platind pentru acestea 231.000 de lei, dupa licitatia din 19 decembrie 2005. Doua zile mai tarziu, aceasta suma i-a fost virata in cont de catre Stelian Fuia. Ulterior, in 23 decembrie 2007, Paraschivoiu a virat in contul executorului judecatoresc Oprisan 230.700 de lei, suma ce urma sa fie distribuita creditorilor. "Prin activitatile desfasurate in cadrul procedurii de executare silita, inculpatul Oprisan Constantin a contribuit la scoaterea ilegala, din patrimoniul statului, a bunurilor imobile supuse executarii silite, desi cunostea situatia juridica reala a acestora si faptul ca prin vanzare se obtineau foloase necuvenite atat pentru adjudecatar, cat si pentru creditorii Statiunii Fundulea", sustin procurorii.

In februarie 2012, Stelian Fuia, atunci deputat si presedinte al PDL Calarasi, era propus la conducerea Ministerului Agriculturii, in Cabinetul Ungureanu. El a condus ministerul Agriculturii din 9 februarie 2012 pana la sfarsitul lunii aprilie a aceluiasi an.

Stelian Fuia a fost, intre anii 2004 si 2006, vicepresedintele PD Calarasi, apoi timp de un an a fost secretar general al filialei, iar din 2007 pana in 2008 a indeplinit functia de prim-vicepresedinte al PD Calarasi. in ianuarie 2011 a fost ales presedinte al Organizatiei Judetene Calarasi a PDL. Stelian Fuia a demisionat din PDL la jumatatea anului 2012.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția uluitoare a rușilor, după ce Anastasia Potapova a ales cetățenia austriacă: ”Ce a câștigat ea pentru noi?”
Reacția uluitoare a rușilor, după ce Anastasia Potapova a ales cetățenia austriacă: ”Ce a câștigat ea pentru noi?”
Citește și...
Primarul din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, a fost audiat la DNA.
Primarul din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, a fost audiat la DNA. "Pinalti" e urmarit penal si se afla sub control judiciar

Celebrul primar din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan zis Pinalti, a fost audiat miercuri la Directia Nationala Anticoruptie. El este urmarit penal pentru fapte de coruptie si se afla acum sub control judiciar.

Surse: Procurorii DNA fac perchezitii la Primaria Capitalei intr-un dosar de coruptie
Surse: Procurorii DNA fac perchezitii la Primaria Capitalei intr-un dosar de coruptie

Procurorii DNA fac, miercuri, perchezitii la mai multe adrese din Capitala, intre care si la Primarie, intr-un dosar in care sunt vizate presupuse fapte de coruptie, potrivit unor surse judiciare.

Horea Uioreanu afla joi daca va ramane dupa gratii pentru 30 de zile. Este suspectat de 5 infractiuni de luare de mita
Horea Uioreanu afla joi daca va ramane dupa gratii pentru 30 de zile. Este suspectat de 5 infractiuni de luare de mita

Horea Uioreanu va fi prezentat magistratilor cu propunere de arestare preventiva, dupa ce miercuri seara a fost retinut de procurorii DNA intr-un dosar de coruptie.

Recomandări
ÎCCJ contestă din nou la CCR legea privind pensiile speciale din Justiție: „Discriminează magistrații”
ÎCCJ contestă din nou la CCR legea privind pensiile speciale din Justiție: „Discriminează magistrații”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, vineri, să sesizeze din nou Curtea Constituțională a României (CCR) în privința legii pensiilor speciale ale magistraților.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

LIVE, ora 15.00. Premierul Ilie Bolojan face declarații de presă la Palatul Victoria
LIVE, ora 15.00. Premierul Ilie Bolojan face declarații de presă la Palatul Victoria

Premierul Ilie Bolojan va susține, astăzi, de la la ora 15.00, un briefing de presă la Palatul Victoria, a anunțat biroul de presă al administrației guvernamentale.