Avocatul acesteia solicitase, pentru clienta lui, arestul la domiciliu, motivând că aceasta se află sub tratament pentru depresie. Cererea a fost, însă, respinsă de magistrați. Decizia instanţei este definitivă.
Adriana Viliginschi a fost arestată preventiv luna trecută. Măsura a fost prelungită până în aprilie, iar femeia a sperat că instanța va accepta să fie lăsată în arest la domiciliu pe durata cercetărilor.
Acuzații de complicitate la omor calificat
Ea este acuzată de procurori de complicitate la omor calificat, în cazul crimei din iunie 2024. Atunci, spun anchetatorii, o tânără s-a sfătuit cu Adriana Viliginschi, care este psiholog, cum ar putea să scape de mama ei.
Planul ar fi fost pus în aplicare, și tânăra și-ar fi ucis mama, cu ajutorul unei asistente medicale. Cererea psiholoagei a fost astăzi respinsă.
Cosmin Muntean, expert comunicare Curtea de Apel Alba: „Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia este definitivă, astfel încât inculpata va fi cercetată în continuare, dosarul fiind încă în faza de urmărire penală, în stare de arest preventiv sub acuzația infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de omor calificat.”
La ieșirea din sală, avocatul Adrianei Viliginschi a precizat că starea clientei sale nu este foarte bună și că se află sub tratament pentru depresie.
Șerban Moga, avocat: „Se face o expertiză pe discernământ. Eu am mai multe dubii cu privire la acest discernământ. Este într-o stare rea, sub medicamente și acum. Nu este așa de coerentă cum și-ar dori și nu știu dacă a fost și în momentul în care s-au luat acele declarații pe care ne consideră instanțele și parchetul incriminatoare.”
Legătura cu dosarul crimei lui Adrian Kreiner
Adriana Viliginschi este acuzată în acest dosar, dar este și martor al acuzării în procesul celor 3 indivizi acuzați că l-au ucis pe iubitul ei, Adrian Kreiner, un alt caz care a șocat opinia publică.
Unul dintre suspecți a declarat recent că un angajat al unei case de amanet i-ar fi dat pontul cu privire la bunurile de valoare pe care afaceristul le avea în locuință. Patronul respinge însă acuzațiile.
Liviu Andrei, patronul casei de amanet: „Adrian Kreiner nu era un pont, el era prietenul meu, vizita des magazinul și făcea des cumpărături, dar făcea cumpărături de sume mici.”
Recent, unul dintre cei trei condamnaţi sugera că el şi un al doilea inculpat nu sunt vinovaţi şi că Viliginschi ar fi fost complicea celui de-al treilea inculpat, Costinel Cosmin Zuleam. Acesta a fugit din ţară după crimă, fiind găsit şi extrădat din Indonezia.