Florin Iordache: „Constituția nu poate exista fără voința întregului popor”

61926770
Inquam Photos / George Calin

Deputatul PSD și șeful Comisiei speciale care se ocupă de modificarea Legilor Justiției, Florin Iordache, a afirmat, vineri, că Actul Fundamental nu ar putea exista „fără voința unui întreg popor”.

Astăzi sărbătorim momentul care a reflectat schimbarea de paradigmă în mentalul colectiv al poporului român şi care a marcat despărţirea definitivă de trecut, punând bazele unui nou model social. (...) Noul fundament al societăţii, Constituţia din 1991, inspirată de modele şi valori europene, a reprezentat nu doar ruperea de trecut, ci şi pregătirea României pentru secolul 21. Principiile care au dus la redefinirea statului român şi au creat oportunitatea dezvoltării noastre şi a integrării în structurile euro-atlantice sunt şi astăzi la fel de vii pentru că, în esenţă, Constituţia este un organism viu care oglindeşte permanent spiritul naţiunii, dar, după cum ştim, orice este viu se află într-o continuă evoluţie, lentă sau bruscă, dar certă", a spus Iordache, la un eveniment organizat de Curtea Constituţională cu prilejul Zilei Constituţiei României, potrivit Agerpres.

Potrivit fostului ministru al Justiției, Constituţia este un instrument în consolidarea democraţiei şi realizarea domniei legii, iar responsabilitatea pentru păstrarea integrităţii sale morale aparţine tuturor cetăţenilor.

„Constituţia este a noastră, a tuturor, ea este garantul unor principii care sunt ale naţiunii, ea nu ar putea exista fără voinţa unui întreg popor care să emane acele principii care le dă forţă. Nimeni nu poate confisca sau altera principiile care stau la baza construcţiei noastre sociale. Din acest motiv este înţelept să folosim toate resorturile instituţionale şi civile pentru a înţelege Constituţia ca o radiografie a naţiunii, a principiilor care stau la baza ei şi a aspiraţiilor sale de viitor", a încheiat Iordache.

Valer Dorneanu: Suntem datori să respectăm Constituția

La rândul său, oreşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a declarat că la baza reformei statului şi a întregii societăţi româneşti stau legile adoptate în spiritul şi cu respectarea prevederilor Constituţiei.

„Nu trebuie să uităm că la baza reformei statului şi a întregii societăţi româneşti stau legile adoptate în spiritul şi cu respectarea prevederilor Constituţiei. În acest sens, o sarcină deosebită revine puterii legiuitoare (...), o acţiune dificilă o are şi Executivul în punerea în aplicare a legilor, dar o laborioasă activitate îi revine CCR în exercitarea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei. Cu toţii (...), în considerarea principiului colaborării loiale, suntem datori să respectăm cartea noastră fundamentală, să o apărăm", a afirmat Dorneanu, la un eveniment organizat de CCR cu prilejul Zilei Constituţiei României.

Totodată, el a precizat că este necesară „păstrarea valorilor consacrate la nivel constituțional”

„Aniversarea anuală a Constituţiei reprezintă, pe de o parte, dovada respectului pe care autorităţile şi instituţiile publice, dar şi cetăţenii îl acordă, iar, pe de altă parte, se constituie într-un veritabil îndemn în apărarea şi păstrarea valorilor consacrate la nivel constituţional, un îndemn cu atât mai actual cu cât Constituţia, deşi foarte mult invocată, înregistrează contestări", a menţionat şeful CCR. 

Klaus Iohannis: Îndemn instituțiile să țină cont de Constituție

Și președintele Iohannis a lansat, vineri, un mesaj pentru politicieni, de Ziua Constituției.

„În orice democrație, Constituția este expresia cea mai înaltă a valorilor unei națiuni și asigură acea legătură de încredere între cetățeni și instituțiile statului, esențială pentru dezvoltarea solidă și durabilă a oricărei societăți. Sub imperiul Legii Fundamentale, de la a cărei adoptare prin referendum sărbătorim astăzi 26 de ani, românii se dovedesc mai uniți ca niciodată în jurul unor principii fundamentale, pentru a căror respectare militează activ, fără a mai accepta niciun pas înapoi. Promovarea statului de drept și a independenței justiției, lupta împotriva corupției, asigurarea integrității în funcțiile și demnitățile publice sunt valori constituționale care nu pot fi negociate, îngrădite sau eliminate. Ca Președinte al României, în temeiul atribuțiilor de a veghea la respectarea Constituției, îndemn toate instituțiile statului să țină cont nu doar de litera, ci și de spiritul Legii Fundamentale, condiție indispensabilă pentru buna guvernare a societății românești.”

Comisia parlamentară specială, condusă de Iordache, a decis, joi, înfiinţarea Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie în cadrul Parchetului General.

„În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, prevăzute de Codul penal şi de Legea 78/2000, infracţiunile de serviciu sau în legătură cu acestea, precum şi infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi de procurorii şi judecătorii militari”, este amendamentul votat de membrii comisiei la proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, care ar urma să fie înfiinţată în cadrul Parchetului General, va fi condusă de un procuror şef de secţie şi va funcţiona cu un maxim de 20 de posturi, dintre care 8 procurori.

În semn de nemulțumire față de modificarea Legilor Justiției, românii continuă să iasă în stradă. Proteste au avut loc și joi seara, atât în Capitală, cât și în alte orașe.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Ambasadorul Turciei: Regele Mihai a servit patria cu devotament, în vremuri tulburi

Regele Mihai a fost un lider remarcabil, care a condus țara în vremuri tulburi și a salvat sute de mii de vieți, consideră ambasadorul Turciei la București, Osman Koray Ertaş.

Accident pe centura Focșaniului: 3 copii au ajuns cu răni minore la spital

Două autoturisme au fost implicate, vineri dimineața, într-un accident rutier, petrecut pe centura municipiului Focșani.

Coreea de Nord, dispusa sa poarte discutii directe cu SUA. Pozitia americanilor

Coreea de Nord, dispusă să poarte discuții directe cu SUA. Pozitia americanilor

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.