Victima revenise de curând de la muncă din străinătate. Ar fi refuzat să-i dea bani băiatului de 25 de ani, pentru că i-ar fi risipit pe băutură.
După ce a comis fapta îngrozitoare, individul a încercat să fugă, dar a fost prins repede de polițiști. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Cearta dintre mamă și fiu a avut loc în bucătărie. Agresorul a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat-o pe cea care i-a dat viață, potrivit anchetatorilor.
Localnic: „Era un drogangiu, un drogangiu și un bețivan.”
Reporter: Și ce s-a întâmplat acum?
Localnic: „Am auzit că a tăiat-o, atâta tot.”
Reporter: Vă așteptați?
Localnic: „Nu.”
Vecin: „Eu când am văzut-o, era căzută jos și sângele țâșnea din ea.”
Reporter: Nu ați văzut cu ce a dat în ea?
Vecin: „Nu, nu.” (...)
Reporter: Consuma alcool?
Vecin: „Consuma de toate – și alcool și droguri, de toate.”
Grav rănită, femeia a încercat să ajungă în stradă pentru a cere ajutor. S-a prăbușit însă pe trotuar, unde și-a dat ultima suflare.
Dr. Amina Nicolicea, Ambulanța Mehedinți: „Este vorba de o persoană de sex feminin, o femeie de 50 de ani, se pare că este înjunghiată de fiul cel mijlociu. A fost găsită decedată. Sunt lovituri cauzatoare de moarte.”
Vecină: „Copilul tău să te omoare. Și a fost și ea afară, la căpșuni – a venit de 5 zile aici. Cred că pe bani.”
Reporter: Nu-i dădea bani să consume?
Vecină: „Da. Era de treabă, muncitoare și ea. Păcat de ea.”
Era sub influența alcoolului
După crimă, agresorul a fugit de acasă, dar a fost prins la scurt timp de polițiști.
Prim-procuror Gheorghe Ciocan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți: „Pe fondul unui conflict spontan avut cu fiul acesteia, un tânăr în vârstă de 25 de ani, i-au fost aplicate patru lovituri de cuțit. În urma loviturilor primite, victima a decedat.”
Fiul victimei – acuzat acum de omor asupra unui membru al familiei – a ieșit negativ la consumul de droguri, dar cu o alcoolemie de 0,58. Riscă încă un dosar penal și o anchetă DIICOT, după ce acasă, la locul crimei, au fost găsite substanțe interzise.
Prim-procuror Gheorghe Ciocan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți: „Cu ocazia cercetărilor, au fost ridicate și anumite substanțe de la locuința inculpatului.”
Individul, reținut pentru 24 de ore, va fi prezentat unui judecător cu propunere de arestare preventivă.
Gigi Ciuncanu