Filmul protestelor din toată țara, după decizia CCR. ”Democrația a murit în România”

×
Publicitate

Decizia judecătorilor Curții Constituționale, care îi cer președintelui Klaus Iohannis să o revoce din funcție pe șefa DNA, a dus la proteste miercuri seară în capitală și în alte orașe din țară.

Sute de persoane s-au adunat în Piața Victoriei din București, unde și-au strigat nemulțumirile față de politicieni și de magistrații Curții.

Manifestația a început pașnic, dar când oamenii au încercat să rupă cordonul de jandarmi s-a ajuns la îmbrânceli.

Sute de persoane s-au adunat miercuri seară în Piaţa Victoriei din capitală, iar protestul a fost paşnic până în momentul în care manifestanţii au încercat să treacă de gardurile amplasate de jandarmi pentru a ajunge pe carosabil.

În cele din urmă, circulaţia în zona a fost blocată.

Unii ar fi vrut să intre în curtea Guvernului, însă forţele de ordine au intervenit pentru a-i opri.

Protestatarii au mers înarmaţi cu pancarte cu mesaje împotriva membrilor PSD şi ai Curţii Constituţionale.

"Nu pot să cred, 30 de ani pierduţi, am participat la revoluţie, am vrut o Românie dreaptă, să trăim ca oamenii şi acum copiii mei să piardă alţi 30 de ani? Pentru ce?", spune un protestatar.

Oamenii spun că sunt revoltaţi de decizia judecătorilor Curţii Constituţionale, care i-au cerut preşedintelui Klaus Iohannis să o revoce din funcţie pe şefa DNA.

"Singurul om care ne-a arătat un penal în ţara asta este Kovesi. Pentru asta o să spun: Luaţi mâna de pe Kovesi!", susține o femeie.

"Din punct de vedre legal, democraţia a murit în România", este părerea unui alt protestatar.

La ora 23, traficul rutier a fost reluat în Piaţa Victoriei deoarece acolo au mai rămas puţin peste 100 de oameni.

Sute de oameni şi-au strigat nemulţumirile în stradă şi la Timişoara.

"Eu nu doresc să fiu condus de hoţi în viitor, eu nu doresc un viitor în această țară în care oamenii cu probleme penale să dea legi", susține un tânăr.

Scene asemănătoare s-au derulat şi la Cluj-Napoca.

"Am ieşit în stradă cu un mesaj foarte simplu, vrem legi pentru cetăţeni şi nu doar pentru politicieni", este părerea unui protestatar.

La Braşov, zeci de manifestanţi au protestat în fața Prefecturii.

"Dacă noi nu ne mişcăm şi nu ieşim în stradă şi nu ne luptăm pentru o justiție independentă, pare-se că ei nu vor să se oprească", transmite un protestatar.

Proteste similare au avut loc şi în alte oraşe, printre care Sibiu sau Iaşi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61963471
Șeful Jandarmeriei, schimb de replici cu protestatarii: „Suntem singura ţară din Europa în care manifestați așa”

Comandantul Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, a făcut parte din forțele de ordine prezente, miercuri seara, în Piața Victoriei, unde 2.000 de persoane au protestat, după decizia CCR de a admite sesizarea lui Tudorel Toader privind șefa DNA.

61953933
Un mort și 2 răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autobuz, în Argeș

Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi grav, miercuri, în localitatea Schitu Goleşti, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autobuz fără pasageri.

61963468
Cazul tinerelor care au căzut cu mașina în Lacul Ghiroc. Șoferul i-ar fi mințit pe anchetatori

Răsturnare de situație în cazul accidentului care a avut loc pe Lacul Ghioroc, în urma căruia au murit două tinere.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.