Cazul tinerelor care au căzut cu mașina în Lacul Ghiroc. Șoferul i-ar fi mințit pe anchetatori

61963468
Pro TV

Răsturnare de situație în cazul accidentului care a avut loc pe Lacul Ghioroc, în urma căruia au murit două tinere.

Deși inițial s-a crezut că una dintre ele conducea în momentul tragediei, autoritățile au descoperit că, de fapt, unul dintre băieții care le însoțeau a fost la volan. Respectivul a fost reținut de polițiști și este acuzat de ucidere din culpă.

Chiar la locul tragediei, băiatul în vârstă de 18 ani a încercat să îi ducă pe poliţişti p o pistă falsă. Le-a povestit că el se afla pe bancheta din spate şi ca la volan era una dintre fete.

Tânăr: „A alunecat maşina, a căzut maşina şi a plonjat în apă. M-am trezit...Trăgeam aer, dădeam din mâini, am prins aer afară din maşină.”
Reporter: „Ce-ţi explici că s-a întâmplat?”
Tânăr: „În momentul ăsta, nu ştiu să vă explic nimic!"

Şi totuşi, declaraţia să ambiguă i-a făcut pe agenţi să se întrebe dacă nu cumva tânărul ascunde adevărul.

Anchetatorii au găsit imagini care îi surprind pe cei patru patru când urcă în maşină. În acel moment, la volan era o tânără, dar pe drumul spre lac, spun investigatorii, băiatul de 18 ani ar fi schimbat locul cu aceasta. Cercetările ulterioare au arătat că, deşi nu avea permis de conducere, băiatul a riscat şi a încercat să facă drifturi.

Lorena Radu, purtător de cuvânt IPJ Arad: „S-a stabilit ca tânărul de 18 ani s-ar fi aflat la volanul autoturismului pe care l-ar fi condus, ar fi pierdut controlul asupra acestuia şi s-a răsturnat în lacul Ghioroc."

Poliţiştii încearcă să afle şi la cât timp după accident supravieţuitorii au apelat serviciul de urgenţă 112, pentru că nu cumva să fi trecut prea mult până când au solicitat salvarea. Cu alte cuvinte, investigatorii vor să afle dacă fetele mai puteau fi ajutate.

Tânără de 26 de ani despre care s-a spus iniţial că s-ar fi aflat la volan era pasionată de maşini. La înmormântarea ei, prietenii au venit cu autoturismele şi lângă cimitir au făcut drifturi în amintirea ei. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61963467
O vânzătoare din Arad, lovită cu pumnul în față de un client

Vânzătoarea unui magazin alimentar din Arad a fost lovită cu pumnul în față de către un client, după ce bărbatul a refuzat să mai cumpere o caserolă de înghețată și a aruncat-o pe vitrina frigiderului.

61963460
Sute de persoane au ieșit în stradă, în mai multe orașe din țară: „Jos penalii”

Sute de persoane au protestat, miercuri seara, în mai multe orașe din țară, după ce au aflat vestea că magistrații Curți Constituționale au admis cererea de revocare a procurorului-șef DNA, formulată de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader.

61692958
Poroşenko susține că că îi va asigura protecţie jurnalistului rus Arkadi Babcenko

Ucraina va asigura potecţie jurnalistului rus Arkadi Babcenko, care a fost ţinta unei tentative de asasinat a serviciilor secrete ale Rusiei, conform preşedintelui Petro Poroshenko, scrie Reuters.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.