Filmul intervenției pompierilor la stația GPL din București, la care s-au constatat scăpări de gaz

×
Publicitate

În ciuda șirului de tragedii, povestea stațiilor GPL cu nereguli se dovedește interminabilă. Au fost ore tensionate și în București, sâmbătă seara, după ce în vecinatatea unei stații GPL mirosea puternic a gaz.

Salvatorii au evacuat populația pe o rază de 100 de metri. Pe durata intervenției, rezervorul - în care erau aproximativ 3.000 de litri de GPL - a fost în permanență răcit cu apă pentru a se evita o nouă catastrofă. Până în acest moment, la nivelul întregii țări au fost găsite peste 2.100 de nereguli la stațiile GPL.

Această stație a fost verificată pe 30 august și închisă din cauza unor nereguli.

Rareș Opincă, prefectul Municipiului București: „S-a constatat că amplasamentul actual nu mai respecta condițiile de la avizare. În sensul că a mai fost contruită o facilitate. Înțeleg că o spălătorie auto, în proximitatea acelei stații”.

Nu a trecut mult și au apărut problemele. Un bărbat a sunat sâmbătă seara la 112 și a anunțat că în zonă miroase a gaz. Pompierii au ajuns de urgență și au făcut tot posibilul să evite
un dezastru similar cu cel de la Crevedia.

În total au intervenit cinci autospeciale de stingere, dar au fost chemate și echipaje de prim ajutor pentru o siguranță sporită. Mai mult decat atât, aproximativ 50 de persoane au fost evacuate.

Militarii au creat un perimetru de siguranță pe o distanță de 100 de metri și au evacuat mai multe persoane.

Localnic: „Ne-a panicat pe toți.. Cum s-a întâmplat la Crevedia, vă dați seama, se poate întâmpla și aici...”

Reporter: Mirosea des a gaz aici?

Localnic: „Da! De vreo trei luni...”

Totul a pornit de la un robinet defect. Ca să oprească scurgerea, pompierii au montat un nou robinet, de siguranță, peste cel vechi și au stropit cirsterna cu apă, după care au mutat încărcătura.

Două autospeciale au stat acolo pe toată durata intervenției.

Inspector șef Irinel Precup, ISU B-IF: „Vorbim de aproximativ 3.000 de litri. Transvazarea a durat aproximativ 2 ore, aproximativ 25 de litri pe minut”.

La fața locului a ajuns și un inspector de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, care în urmă cu câteva zile s-ar fi ocupat de verificări.

Inspector: „Nu vă pot spune nimic că e mult de spus”.

Reporter: Am înțeles că este foarte veche stația...

Inspector: „Nu este așa veche”.

Raed Arafat, șeful Departamentului de Situații de Urgență: „Până acum, încă nu sunt finalizate controalele. Avem comisii mixte care includ 2.100 de persoane din multe instituții. Total deficiențe constatate 2150, total măsuri dispuse 1519”.

Numai în Capitală până la finalul acestei săptâmâni, autoritățile au trecut pe la 164 de stații. Chiar vineri o stație GPL a fost închisă din cauza condițiilor improprii de funcționare.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62380846
Noi dezvăluiri despre tragedia de la Crevedia. Unii hidranți, necesari la stingerea incendiilor, nu au avut presiune

Raed Arafat a prezentat, duminică, pas cu pas intervenția de la Crevedia. Pentru prima dată a vorbit și despre faptul că hidranții de la fața locului nu aveau presiune.

62383017
Încă o tragedie provocată de un șofer drogat și băut. O femeie a murit, iar alta e grav rănită. Șoferul, bătut de un martor

Drumurile României s-au transformat în cimitire. Încă un șofer băut și drogat a semănat moarte. De această dată în Popești Leordeni.

62383016
Un bărbat de 78 de ani din Galați a fost împușcat de polițiști după ce ar fi atacat cu un cuțit: A fost somat, nu s-a predat

S-a lăsat cu scandal și împușcături într-o localitate din județul Galați, unde un bărbat de 78 de ani și-a amenințat nora cu un cuțit.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.