Fetița de doi ani, dispărută într-o pădure din Prahova, a fost găsită după mai multe ore

×
Publicitate

Pompieri, jandarmi şi localnici au căutat o fetiţă de 2 ani care a dispărut într-o pădure din apropierea localităţii prahovene Zănoaga.

UPDATE 21.35: Fetița a fost găsită într-o pădure de la marginea localității, la aproximativ un kilometru de casă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, copila a fost găsită în pădure, la aproximativ un kilometru de locul în care a dispărut, iar în momentul în care a fost găsită era conştientă şi nu avea răni vizibile, informează News.ro.

Astfel, fetiţa este evaluată de către medici care vor stabili dacă o transportă sau nu la spital pentru investigaţii suplimentare.

Fetița, căutată timp de mai multe ore

Fetița a fost lăsată nesupravegheată, lângă casă, câteva minute, a spus mama, care a sunat la 112 şi a anunţat dispariţia.

fetiță dispărută

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, echipe de intevenţie ale acestei structuri participă la acţiunea de căutare a fetiței.

Mama feţitei a sunat la 112 şi a povestit că recent s-a mutat din casa concubilului său, aflată la marginea pădurii şi a luat copilul cu ea, iar joi după-amiază s-a întors la acea casă pentru a lua câteva lucruri. Femeia susţine că a intrat în casă singură şi a lăsat fetiţa afară, înconjurată de trei câini ai familiei, iar câteva minute mai tîrziu, când a ieşit din casă, aceasta dispăruse.

Salvator

Pompieri, jandarmi şi localnici participă la căutări, iar la faţa locului a fost trimis şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61905693
23 de case din Caraș-Severin riscă să fie demolate. Oamenii le-au construit ilegal, peste o magistrală de gaz
Zeci de famiii din cartierul Măgura al orașului Bocșa din Caraș Severin ar putea rămâne fără case, din cauză că locuințele ar fi construite illegal peste magistrala de gaz care trece prin Banat.
61917963
O femeie din Arad susține că e hărțuită de prietenii unui bărbat care i-ar fi omorât pisicile
Ramona Pencea, un psiholog din Arad, acuză un grup de tineri că ar hărțui-o.Ea dă vina pe un stăpân de câine din zonă, care i-ar fi ucis pisicile.
61814573
Târg de joburi pentru IT-iști, la Cluj. La cât ajung salariile din domeniu
Fenomenul migraţiei este susţinut de lucruri concrete. De pildă, firmele de IT din Cluj au reuşit, în ultimii ani, performanța să aibă un profit mult mai mare faţă de cele din Vestul Europei. Şi, unde sunt câştiguri, este nevoie de angajaţi.