Fermierii apelează la tehnologie pentru a produce ploaie, în mai multe zone afectate de secetă

×
Publicitate

În foarte multe zone, autoritățile dar și fermierii apelează la tehnologie ca să pună norii la treabă și să aducă ploaia.

În ultimele luni, au făcut mai multe experimente cu ajutorul unor baloane cu heliu și nu numai. Aceste sisteme au avantajul că pot fi activate și iarna.

Cu ajutorul unor baloane meteorologice, inginerii de la Centrul Antigrindină din Iași au reușit să aducă ploaia în câteva zone din Moldova, una dintre regiunile grav afecatate de secetă. Sistemul, cumpărat din Franța, funcționează simplu. Însă este nevoie de nori pe cer.

Odată umplute cu heliu, baloanele pot ajunge și până la 6 mii de metri altitudine. Trag după ele torțe pirotehnice pline cu iodură de argint ori clorură de natriu care sunt eliberate în nori. Iar asta stimulează formarea ploii.

În Vrancea, specialiștii au folosit 10 generatoare terestre, alimentate cu iodură de argint și acetonă, care, prin ardere, degajă un fum care se ridică până la nori.

Ionuț Lazăr, directorul Unității de Combatere a Căderilor de Grindină Vrancea: „Intră în contact cu formațiunile noroase ceea ce duce la multiplicarea apei sau gheții din nori. În anumite zile în care nu aveam condiții de precipitații date de Administrația Națională de Meteorologie, am folosit totuși aceste generatoare terestre și am reușit să aducem un aport de precipitații cuprins între 3 și 5 litri la sol”.

Îmbunătățirile se văd clar pe harta umidității din sol. Dacă pe 30 septembrie, înainte de folosirea generatoarelor, zona Vrancei era încadrată la secetă pedologică moderată, o lună mai târziu, pe 29 noiembrie, tot acolo exista o cantitate satisfăcătoare de apă în sol.

Pentru că au dat randament, autoritățile intenționează să cumpere anul acesta 200 de astfel de sisteme. Spre deosebire de rachetele antigrindină ori de avioanele pentru stimularea precipitațiilor, atât generatoarele cât și baloanele cu heliu pot fi folosite și iarna ca sa aduca zăpada atat de importantă pentru culturi. Aceste sisteme nu sunt însă suficiente.

Vlad Gheorghe, președintele unei asociații de agricultori: „Trebuiesc coroborate cu genetica plantei cu știința care vine să aducă ploaia sau sistemele de irigat, pentru a crea un necesar strict pentru plantă, să nu mai fie o risipă. Trebuie să creăm soiuri de plante care să folosească apa pe care o regăsesc acum sau cantități ceva mai reduse de apă”.

În 2022, autoritățile au reușit să acopere, cu ajutorul echipamentelor antigrindină și de stimulare a precipitațiilor, peste 2,3 milioane de hectare de teren. Cea mai mare suprafață de până acum.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62284051
Sisteme noi de semnalizare a înălțimii maxime de 3,5 metri vor fi montate la Pasajul Unirii

Primăria Sectorului 4 a anunțat că în cadrul ședinței de joi a Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul PMB a fost aprobat planul de măsuri suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii.

62318118
O mamă și copilul ei, spulberați de o mașină în timp ce se îndreptau spre școală. Șoferița a făcut o depășire ilegală

Medicii din Cluj încearcă să le salveze viața unui copil în vârstă de 10 ani și mamei acestuia, răniți grav într-un accident rutier.

62318110
Protest la Primăria Sectorului 1 după ce Romsilva a închis un drum forestier care asigura accesul la un complex rezidențial

Aproximativ o sută de oameni au protestat în fața Primăriei Sectorului 1.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.