Femeia de 67 de ani peste care s-a prăbuşit un stâlp de electricitate, în timp ce se afla pe strada Victoriei din oraşul Azuga, a murit la spital, vineri după-amiază.
Ea suferise numeroase fracturi, inclusiv la oasele maxilare, o fractură de femur, avea politraumatisme provocate prin strivire şi fusese intubată.
Incidentul s-a petrecut în timp ce angajaţi ai unei firme realizau lucrări de intervenţie asupra infrastructurii de susţinere a cablurilor de electricitate, respectiv activităţi de demontare şi înlocuire a unor cabluri.
Unul dintre stâlpi s-a înclinat şi ulterior s-a prăbuşit, surprinzând şi accidentând o femeie în vârstă de 67 de ani, din oraşul Azuga, care se deplasa regulamentar pe trotuar.