FEMEIA CA O PRADĂ! Povestea cântăreței care a fost împușcată în cap de propriul soț

×
Codul embed a fost copiat

Campania FEMEIA CA O PRADĂ continuă la PRO TV cu povestea interpretei de muzică populară Maria Ghinea.

A îndurat bătăi crunte de la fostul soţ, însă nimeni nu i-a sărit în ajutor. La vremea respectivă, poliţiştii chiar i-ar fi spus că nici nu se deplasează până la casa ei, pe motiv că nu pot interveni în familia nimănui. Între timp, violențele au escaladat până când Maria a fost împuşcată în cap.

Maria Ghinea este răspunsul viu la întrebarea: până unde poate să ajungă violenţa domestică. Iar "viu" nu este un termen deloc exagerat. În urmă cu 18 ani, cântăreaţa a fost împuşcată în cap de soţul ei de atunci.

Maria Ghinea: „Avea un pistol ascuns şi a tras. Am o lipsă osoasă de 8 cm, totdeauna îmi las părul pe o parte ca să nu se vadă. Era un calibru de 9 mm. Mi-au extirpat 8 mm din creier, când am ajuns acasă nu am mers şi nu am vorbit aproape trei luni de zile”.

Cum s-a ajuns în acest punct? La fel ca în multe alte cazuri de violenţă, trebuie să ne întoarcem în copilăria victimei. Maria Ghinea s-a născut într-o comună din Vâlcea. A crescut într-o familie tradiţională românească. Una în care cânta cocoşul, iar regulile erau stricte.

Citește și
Alina
FEMEIA CA O PRADĂ! Cum a reuşit Alina să îşi refacă viaţa după calvarul la care a fost supusă

Maria Ghinea: „Până la 18 ani nu am ieşit o dată la horă sau la bal fără părinţii mei, nu aveam voie să stau la poartă cu un băiat. Mă mai bătea tata, fie-i ţărâna uşoară”.

Maria s-a ales cu acea sarcină ingrată pe care o căpătau primii născuţi. Să aibă grijă de fratele mai mic şi de gospodărie. La şcoală era premiantă. Îşi dorea să fie apreciată de părinţi, aşa că încerca să facă totul perfect.

Maria Ghinea: „Toată viaţa mea am vrut cumva să demonstrez că merit să fiu iubită”.

A intrat la liceu în Vâlcea, însă părinţii i-au scos ochii cu cheltuielile de la internat. Aşa că, în clasa a zecea, s-a apucat să cânte la nunţi ca să-şi achite singura cazarea.

După liceu, s-a căsătorit cu un tânăr care a cerut-o de nevastă la prima întâlnire. Se simţea apreciată şi flatată.

Maria Ghinea: „Am luat totul ca o joacă, i-am dat buletinul şi am zis: „bine, mă căsătoresc cu tine”. A fost un moment de nebunie, m-am căsătorit!”.

A adus pe lume un copil, însă a divorţat după doi ani. Nu s-a pus problema de jigniri şi violență, pur şi simplu şi-a dat seama că nu o leagă nimic de soţul ei.

Maria Ghinea: „Părinţii mei au fost foarte supăraţi, mi-au spus că o femeie nu are voie să se despartă de un bărbat, o femeie trebuie să fie exact cum vrea bărbatul”.

Claudia Bădica, psiholog: „Rufele murdare se spală în familie, totul să se întâmple în casă, să nu vorbeşti despre soţul tău, să nu îi faci rău - sunt înrădăcinate şi asta cenzurează femeia în a se exprima”.

Maria a clacat şi a devenit tot mai introvertită. Oful și l-a spus doar prin cântec. Nu i-a fost nicicum uşor să crească singură un copil şi să urce pe scenă, în turnee. La 22 de ani, a cunoscut un bărbat cu 20 de ani mai mare. O impresionase modul în care se ataşase de fiul ei.

Maria Ghinea: „Am zis că el, care este un om matur, are grijă de mine, mă protejează, mă înţelege”.

Însă avea să treacă printr-o perioadă critică. Au început reproşurile.

Maria Ghinea: „Mi-a zis că trebuie să înţeleg că ori stau cu el, ori mor. Am renunţat şi la muzică. A început să mă lovească şi mi-am dat seama că nu mai pot scăpa din carapacea asta, că sunt atât de prinsă, încât numai moartea mă va despărţi de el. Nu aveam voie să am prietene, nu aveam voie să merg undeva fără el, nu aveam voie să fac nimic. În ultimul timp, ajunsesem să merg la toaletă şi să-mi spună „n-ai terminat?””.

Ligia Moise, psiholog: „Foarte multă lume se întreabă „domnule, dar de ce stă?”. Domnule, vă spun că nu se poate pleca aşa, nu toată lumea poate să plece în secunda 2, nu toată lumea are o poveste de viaţă în care să se fi simţit echilibrat. Păi dacă pe părinţii mei eu i-am văzut că îşi adresau cuvinte urâte sau tata sau chiar mama îl bătea pe tata, e aşa: înseamnă că viaţa despre asta este, nu există nicio cale de ieşire, asta îmi e soarta, apar aceste ruminaţii ale victimei”.

Rotițele au urmat mecanic şi în cazul Mariei, care a rămas alături de bărbat. A rămas însărcinată şi a mai adus pe lume un băiat. Sârbul pleca des din ţară, iar, la un moment dat, a avut interdicţie să intre în România vreme de doi ani, pentru că nu avea actele în regulă.

Maria Ghinea: „Cumva am zis că poate uită de mine şi nu se mai întoarce”.

Maria a trebuit să se descurce singură atât cu copiii, cât şi cu afacerea de familie. Însă sârbul s-a întors, iar cei doi au devenit parteneri şi în acte. De teamă mai mult, îşi aminteşte femeia, care avea să afle că este cea de-a noua soţie a bărbatului.

Maria Ghinea: „Începusem să sun la poliţie şi să spun că mă bate, că îmi e rău. Îmi spuneau că nu pot interveni într-o familie. Cum să nu intervii într-o familie? Omul ăla te omoară!”.

Sunt aproape 20 de ani de atunci, iar legislaţia s-a schimbat. Din păcate, şi în prezent victimele violenţei domestice se lovesc de astfel de răspunsuri.

Giulia Crișan, avocat: „Au fost cazuri în care victima nu a mai apucat să apeleze 112, au mai fost situaţii semnalate nouă de către victime, în care dispecerii de la 112 nu au ştiut să gestioneze un caz de violenţa domestică, adică a sunat, a spus că are ordin, că agresorul încearcă să intre peste ea spărgând uşa şi atât de multe întrebări i s-au pus victimei, încât ea a renunţat să vorbească cu dispecerul, a deschis ferestrele şi a strigat şi în ajutor au venit vecinii. Deci avem o problemă cu formarea profesională a celor care trebuie să vină în sprijinul victimelor violenţei domestice”.

Serviciul de telecomunicaţii speciale contrazice afirmaţiile: „Vă precizăm că operatorii 112 trec printr-un amplu proces de instruire profesională şi dezvoltare a abilităţilor de comunicare, analitice şi decizionale, astfel încât să poată prelua şi procesa în mod eficient o arie cât mai diversificată de apeluri de urgenţă, inclusiv de natura celor menţionate”.

Revenim la povestea Mariei. Pe ascuns, ea a contactat un avocat şi a intentat divorţ. Urma un turneu prin ţările arabe şi spera la un respiro. Soţul a luat foc când a aflat că vrea să plece.

Maria Ghinea: „M-a prins de păr şi a zis „nu te mai duci nicăieri! Stai aici”. Eu am stat cum a vrut el şi l-am tot văzut că se apropie cumva de mine şi s-a apropiat atât de tare, eu ştiind că merg în turneu mi-am pus mâna la faţă, că am zis că sigur vrea să mă bată şi să-mi dea peste faţă şi apoi am simţit doar o arsură atât de puternică, cred că am vrut să zic „ce mi-ai făcut?” şi m-am pomenit la terapie intensivă”.

Abia după câteva zile i s-a spus că a fost împuşcată în cap şi că a pierdut foarte mult sânge. Era un miracol că a deschis ochii. Cât despre speranţe de refacere, spre zero - i-au spus medicii.

Maria Ghinea: „Când am ajuns acasă, nu am mers şi nu am vorbit aproape trei luni de zile şi copiii îmi spuneau „mami dar tu trebuie să te ridici”, pentru că noi suntem lângă tine. O să vezi că o să poţi să mergi, că noi te vom ţine. Într-o zi, când mergeam în maşină cu un coleg de-al meu, mă ducea la ansamblu, am început să cânt şi mi-a zis „nu se poate, poţi să vorbeşti!” şi eu am dat din cap că nu. Și asta pentru că îmi e tare dragă meseria asta şi cântecul m-a scăpat de toate problemele vieţii. Când am fost supărată, am cântat, când am fost veselă, am cântat”.

„Și s-a dus la un ORL - ist şi a zis că Maria cântă, nu vorbeşte şi a zis medicul că pentru că are voce de cap şi nu de gât şi dacă s-a întâmplat lucrul ăsta trebuie să îi mulţumiţi lui Dumnezeu, pentru că ea va vorbi”

Maria Ghinea: „Am început precum un copil, am învăţat să spun „apă, mâncare”, să o iau de la zero”.

Sârbul a fost condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru tentativă de omor calificat, însă, după cinci ani, a fost eliberat. Aşa pedepseşte legea din România faptul că o femeie a fost împuşcată în cap. În prezent, bărbatul s-a recăsătorit în ţara lui. Maria s-a pus, din nou, pe picioare. Fără terapie. Nici ea nu mai ştie precis motivul pentru care nu a apelat la specialişti. Îi pare rău, pe de-o parte, însă spune că iubirea pentru muzică şi copiii, dar şi credinţa i-au dat putere să lupte.

Maria Ghinea: „Vreau ca acea mulţime de femei, pentru că sunt foarte multe femei şi poate că povestea mea nu e atât de tragică, cum e a multora... (Doamnă, ați fost împușcată în cap, poate fi ceva mai rău de atât?) Da, dar am fost binecuvântată de Dumnezeu. Înseamnă că nu am greşit dacă el m-a ajutat să am o doua viaţă”.

Băieţii ei sunt mari acum. Nu i-a fost uşor să îi ajute să îşi găsească o cale.

Maria Ghinea: „Dragoş îşi bătea toţi colegii. Ei sunt primii pe care îşi pun amprenta lucrurile astea. Şi toate lucrurile astea, copilul meu cel mare le-a simţit. Copiii sunt în primul rând ei cei mai traumatizaţi. Poate că sufletul unei femei poate depăşi astfel de momente, copiii nu. Ajungi cu ei la psihiatru, la psiholog, pentru că îşi formează un mod de a trăi şi de a supravieţui”.

Uşor, uşor, au trecut anii, iar lucrurile au intrat în normalitate. În prezent, Maria Ghinea are doi nepoţi de la fiul cel mare şi se pregăteşte de nunta celui mic. Bineînţeles, continuă să cânte.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Bătută de tată, fraţi şi apoi 13 ani de către soţ, Alina a experimentat toate formele de abuz. Cum şi-a depăşit traumele
Bătută de tată, fraţi şi apoi 13 ani de către soţ, Alina a experimentat toate formele de abuz. Cum şi-a depăşit traumele

Campania FEMEIA CA O PRADĂ continuă cu povestea Alinei. Mărturiseşte că a devenit victima violenţei încă din copilărie. Au chinuit-o, cum au ştiut ei mai bine, tatăl, apoi fraţii şi primul soţ.

FEMEIA CA O PRADĂ! Cum a reuşit Alina să îşi refacă viaţa după calvarul la care a fost supusă
FEMEIA CA O PRADĂ! Cum a reuşit Alina să îşi refacă viaţa după calvarul la care a fost supusă

Luni, de le ora 17:00, la Știrile PRroTV continua campania FEMEIA CA O PRADĂ cu povestea Alinei, care a stat de vorbă cu Elena Lasconi.

FEMEIA CA O PRADĂ! Cum au ajuns poliţia şi operatorii 112 complicii violenţei domestice
FEMEIA CA O PRADĂ! Cum au ajuns poliţia şi operatorii 112 complicii violenţei domestice

Continuăm campania FEMEIA CA O PRADĂ cu o poveste şocantă despre treptele de abuz prin care trec victimele violenţei domestice. 

FEMEIA CA O PRADĂ! Povestea cutremurătoare a Simonei, paralizată după ce soţul a înjunghiat-o în coloană
FEMEIA CA O PRADĂ! Povestea cutremurătoare a Simonei, paralizată după ce soţul a înjunghiat-o în coloană

Campania FEMEIA CA O PRADĂ începe cu povestea Simonei. După o copilărie de coşmar, a urmat o căsătorie presărată cu abuzuri. După naşterea unei fetiţe, Simona a fost înjunghiată de soţ şi a rămas paralizată.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.