Federaţia „Solidaritatea Sanitară” va protesta în pauza de masă. Activitatea spitalelor nu va fi întreruptă

62348860

Federaţia „Solidaritatea Sanitară" continuă joi protestele, în intervalul 12,00 - 12,30, în timpul pauzei de masă, urmând a fi pichetate unităţile sanitare, „fără întreruperea activităţii".

 

Protestul de joi reprezintă „un alt semnal de avertizare" a guvernanţilor, care indică apropierea momentului declanşării grevei generale, se arată într-un comunicat de presă al federației, citat de Agerpres.

„Toţi angajaţii din unităţile sanitare publice care participă la aceste forme de protest susţin revendicările Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", care au drept referinţă de bază respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale cu inflaţia, continuă cu solicitarea unei creşteri a veniturilor salariale reale (a puterii de cumpărare a acestora) şi cu necesitatea unei distribuţii echitabile a creşterilor salariale, care să includă creşterea proporţională a recompensei salariale pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiţii de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc., pentru sacrificiul personal şi al vieţii de familie pe care îl fac angajaţii lucrând în ture şi în zilele libere/de sărbători legale", se precizează în comunicat.

Conform comunicatului, acţiunile de protest organizate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară" în ultima lună au fost determinate de oferta „insuficientă" a Guvernului, făcută la întâlnirea comună cu cele două federaţii reprezentative din Sănătate din 25 ianuarie 2024, respectiv o creştere a anvelopei salariilor de bază cu 20% pentru anul 2024, ce are drept „corespondent" o creştere a veniturilor salariale cu circa 13,5%

Sute de reprezentanţi ai Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” au protestat luna aceasta în faţa Ministerului Sănătăţii şi ulterior la Ministerul Muncii, nemulţumiţi de rezultatul negocierilor cu Guvernul privind creşterile salariale.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62429414
A murit Richard Lewis. Actorul american era printre "cei mai influenţi comedianţi ai secolului al XX-lea"
Actorul american Richard Lewis a murit marţi, 27 februarie, în urma unui atac de cord, la vârsta de 76 de ani, au anunţat mai multe publicaţii americane.   
62428181
Un tânăr din Vaslui a fost reţinut pentru trafic de droguri de risc aduse din Spania
Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul Vaslui, a fost reţinut pentru trafic de droguri de risc şi introducere în ţară fără drept de droguri de risc, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).  
62429313
Din 260 de sirene acționate „de la centru” doar 184 au dat alarma de Ziua Protecției Civile. Oamenii, nepregătiți și derutați
A fost ziua Protecției Civile, iar pompierii au verificat starea sirenelor folosite pentru alertarea populației în caz de dezastru.