Familie de traficanţi de heroină, descoperită în Clejani. Aduceau drogurile cu rata

62050575
Poliția Română

O grupare infracţională, formată din cinci persoane specializate în droguri de mare risc a fost destructurată de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului DIICOT- Biroul Teritorial Giurgiu.

"La data de 28 mai a.c., poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în Clejani, judeţul Giurgiu, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 43 de comprimate ce conţin substanţe aflate sub control naţional, obţinute şi deţinute ilegal. De asemenea, au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere, emise pe numele persoanelor, acestea fiind conduse la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Giurgiu. Faţă de două persoane a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar faţă de alte două măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de vânzare de droguri de mare risc", se arată într-un comunicat de presă emis vineri de IPJ Giurgiu.

Persoanele cercetate, cu vârste cuprinse între 24 şi 53 de ani, ar fi obţinut venituri ilicite în urma vânzării de heroină unor persoane din localitatea Clejani.

Heroina ar fi fost transportată de două persoane, la intervale de timp relativ scurte, în comuna Clejani, prin folosirea unor mijloace de transport ale unor persoane din anturaj sau prin utilizarea transportului în comun.

Ulterior, heroina ar fi fost dozată şi vândută de alţi membri ai familiei unor consumatori contra unor sume de bani, cuprinse între 50 şi o sută de lei pe doză.

La data de 29 mai a.c., persoanele reţinute au fost prezentate Tribunalului Giurgiu, faţă de acestea fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al jandarmilor din cadrul IJJ Giurgiu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62050574
Papa Francisc a mers cu papamobilul la Catedrala Sf. Iosif și a sărutat 3 copii pe creștet

Papa Francisc s-a îndreptat de la Catedrala Mântuirii Neamului către Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”. Deplasarea s-a făcut cu papamobilul, cu viteză extrem de redusă, Suveranul Pontif salutând mulţimea.

61950666
Vizita Papei Francisc. Sfânta Liturghie, urmată de predică, la Catedrala Sfântul Iosif

La Catedrala Sfântul Iosif, Papa Francisc ţine sfânta Liturghie, dar şi o predică, omilie, cuvânt de învăţătură pentru toţi cei care vor pleca de aici, spre casele lor, cu un subiect de meditaţie.

62050568
Femeie şi cei 4 copii ai ei, luaţi de viitură. Femeia şi o fetiţă au fost scoase din ape

Caz dramatic în localitatea prahoveană Sângeru, în urma inundaţiilor de vineri. 

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.