Explozie într-un apartament din Slobozia. Zeci de persoane, evacuate. FOTO

62157409

O explozie s-a produs, duminică, într-un apartament din Slobozia, echipajele medicale acordând îngrijiri mai multor persoane care fie au fost rănite în timpul deflagraţiei, fie au suferit atacuri de panică.

Un număr de 20 de persoane au fost evacuate, iar o femeie de 72 de ani cu arsuri pe mâini şi pe faţă a fost transportată la spital, transmite News.ro.

Potrivit ISU Ialomiţa, duminică, printr-un apel la 112, pompierii au fost înştiinţați în legătură cu producerea unei explozii la un apartament situat la primul etaj dintr-un bloc cu patru etaje din municipiul Slobozia.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale pentru stingere, două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa. Au fost anunţati şi reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi cei ai Primăriei.

La sosirea forţelor de intervenţie în apartamentul unde s-a produs explozia, uşile şi geamurile erau deteriorate, iar la toate apartamentele din scara de bloc, uşile de la intrare erau deteriorate.

Pompierii au evacuat aproximativ 20 de persoane care locuiau în apartamentele situate în scara de bloc.

Din apartamentul în care s-a produs evenimentul, s-au autoevacuat trei persoane: două adulte şi o minoră.

Victimele au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ, ulterior o femeie în vâstă de aproximativ 72 de ani, care prezenta arsuri la membrele superioare şi la nivelul feţei, a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Celelalte două victime au suferit atacuri de panică şi după acordarea primului ajutor medical au refuzat transportul la spital.

Echipajele medicale au mai acordat primul ajutor unei persoane, cu un traumatism la o mână, care se afla pe casa scării în momentul producerii exploziei, ulterior fiind transportată de echipajul SMURD la spital.

Cauza producerii exploziei este în curs de stabilire, precizează ISU Ialomiţa.

Vezi imaginile în Galeria Foto.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62157401
Focuri de armă la locuința președintei Parlamentului Republicii Moldova. Autorul este un fost luptător din trupele speciale

Mai multe focuri de armă au fost trase duminică în apropierea locuinței Zinaidei Greceanîi, președinta Parlamentului Republicii Moldova. Autorul a fost identificat ca fiind un fost luptător din trupele speciale, care a spus că doar se distra.

62152921
Coronavirus România. Județele în care incidența cazurilor de Covid-19 a depășit 6 la mia de locuitori

Incidența cazurilor de Covid-19 a depășit pragul de 6 la mia de locuitori în trei județe, conform Grupului de Comunicare Strategică.

62149192
România a depășit pragul de 300.000 de persoane infectate cu Covid-19

România a depășit duminică pragul de 300.000 de persoane infectate cu Covid-19, după ce a înregistrat un nou bilanț de 6.752 cazuri noi.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.