Experiment Știrile Pro TV. Cum își pun șoferii viața în pericol la trecerile la nivel cu calea ferată

×
Publicitate

Aproape toate trecerile la nivel cu calea ferată din România sunt adevărate capcane ale morţii. 187 de oameni şi-au pierdut viaţa ori au fost răniţi numai anul trecut în aceste locuri. Şoferii reclamă lipsa de vizibilitate din cauza vegetaţiei.

Mii de treceri nu au bariere, ci doar semnale vizuale şi acustice neîngrijite. CFR mai are la dispoziţie un an şi jumătate pentru a moderniza aceste zone periculoase, potrivit unei legi adoptate recent în Parlament.

Trenul care apare din vegetaţia deasă traversează cu 80 de kilometri pe oră drumul care leagă staţiunile Neptun şi Olimp.

Trecerea peste calea ferată nu e prevăzută cu bariera, deşi, cel puţin vara, şoseaua este traversată zilnic de sute de maşini.

Reporter: - Cum e vizibilitatea?
Șofer: - Zero.
Reporter: - În partea dreaptă se vede?
Șofer: - Cât de cât, dar în stânga deloc.

Un experiment Știrile Pro TV ne arată prin ce trece un şofer atunci când trebuie să traverseze calea ferată.

La aproximativ 2-3 metri până la trecerea la nivel cu calea ferată dintre staţiunile Neptun şi Olimp, nu se distinge foarte bine culoarea semaforului şi sunt întâmpinate probleme de vizibilitate din cauza vegetaţiei excesive. Deoarece intenția de a ne asigura în partea dreaptă şi în partea stângă este în zadar, suntem astfel nevoiți să oprim maşina direct pe șine, fapt ce ne-ar pune viața în pericol.

Din cele peste 200 de treceri la nivel cu calea ferată din Constanța, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea, doar 18 sunt semnalizate cu bariere. Iar reprezentanţii regionalei CFR promit anul acesta încă 4. În rest, dau vina pe ploaie:

"Nu înseamnă că noi nu tăiem vegetaţia, dar a fost o vreme foarte ploioasă şi s-a dezvoltat foarte rapid vegetaţia", este explicația lui Moisei Claudi, șef la divizia linii CFR Constanța.

Situaţia este aceeaşi peste tot în ţară. Anul trecut, societatea de căi ferate a reuşit să reabiliteze mai puţin de 10% dintre cele 5080 de treceri la nivel cu calea ferată.

Un caz clar de neputinţă şi lipsă de implicare este la Bistriţa. Anul trecut, patru tineri şi-au pierdut viaţa la o trecere fără barieră. Părinţii lor au cerut atunci autorităţilor să curețe zona şi să monteze bariere ca să nu mai moară şi alţi oameni.

"Trebuie să se facă ceva ca să nu mai moară copii, că trec sute şi mii de maşini toată ziua", transmite Asriana Petruț-Pop, mama copiilor.

Un an mai târziu, la doar câţiva metri de locul unde s-a produs tragedia, o altă trecere de cale ferată a devenit un coşmar pentru localnici.

"Oamenii de obicei se opresc, se dau jos din maşină pentru că nu au vizibilitate deloc, se uită şi apoi se urcă în maşină şi trec dincolo", povestește un localnic.

În Gorj, calea ferată traversează judeţul de la nord la sud şi se intersectează în mai multe locuri cu drumurile naţionale şi judeţene.

"Acum trebuie să oprim cât mai aproape de calea ferată şi aici rapid, trecem rapid", spune un șofer.

Reporter: - Cum e vizibilitatea?

Șofer: - Proastă. Trebuie să intri cu botul maşinii până aproape de calea ferată, pe calea ferată.

Potrivit Eurostat, România este pe primele locuri în Europa la numărul de accidente produse pe calea ferată. Ca să schimbe situaţia, în Parlament s-a aprobat un proiect de lege care obliga CFR să ia măsuri.

"Începând cu 1 ianuarie 2019, administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea prin curăţarea vegetaţiei pe o distanţă de 150 de metri de intersecţie", a transmis Lucian Bode, președintele comisiei de transporturi din Camera Deputaților.

Din 2020, legea votată în Parlament obligă societatea de căi ferate să amplaseze bariere la toate treceri de nivel cu calea ferată aflate pe drumurile europene şi naţionale.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61964609
Mesajul transmis de Elena Udrea, după ce a fost condamnată la 6 ani de închisoare

Elena Udrea a postat un mesaj pe Facebook, imediat după aflarea sentinței din dosarul ”Gala Bute”, în care a primit o condamnare definitivă de 6 ani de închisoare cu executare.

61959434
Incendiu violent într-un bloc din Arad. Un bărbat a murit și trei persoane au fost intoxicate

Un bărbat de 60 de ani a murit în urma unui incendiu produs marţi într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Arad, informează maior George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

61571306
Prima reacție a lui Traian Băsescu, după condamnarea primită de Elena Udrea în dosarul ”Gala Bute”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat marţi că Elena Udrea n-a primit nicio geantă cu bani şi nu a săvârşit niciun abuz în serviciu, deoarece semnătura ei nu apare pe niciun document de achiziţii.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.