Bugheanu Ion - Bogdan a fost propus în calitate de supraveghetor, conform unui proiect de Hotărâre publicat miercuri pe site-ul Ministerului Energiei.
Măsura de supraveghere extinsă vizează: Lukoil România SRL, deţinută 100% de către Litasco SA Elveţia; Petrotel-Lukoil S.A, deţinută de către Litasco SA Elveţia - 99,7676% şi alţi acţionari - 0,2324%; Lukoil Lubricants East Europe SRL, deţinută 100% de către Lukoil International Gmbh; Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam Olanda, Sucursala Bucureşti.
Ministerul Energiei recomandă supravegherea Lukoil
„Prin mecanismul de supraveghere extinsă se creează cadrul de control şi prevenţie necesar pentru protejarea intereselor statului român atât în sectorul de rafinare şi distribuţie, cât şi în zona activelor offshore de gaze naturale, cu impact direct asupra securităţii energetice naţionale. Măsura consolidează capacitatea Guvernului de a gestiona riscuri sistemice ale pieţelor pe care activează aceste entităţi, aferente activităţii de extracţie a petrolului brut, a serviciilor anexe extracţiei petrolului, a fabricării produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, precum şi a comerţului cu combustibili urmare aplicării sancţiunilor internaţionale, pentru prevenirea utilizării activelor sau fluxurilor financiare ale companiilor în sprijinul entităţilor sancţionate", se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului.
De asemenea, potrivit sursei citate, se vor preveni blocaje operaţionale şi se asigură continuitatea activităţilor economice strategice, fără afectarea dreptului de proprietate sau a funcţionării comerciale normale a entităţilor vizate.
Se previn blocaje operaţionale
Astfel, se instituie un mecanism de monitorizare continuă, exercitat printr-un supraveghetor desemnat care exercită drepturile şi asumă obligaţiile stabilite la art. 86 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 cu privire la activitatea entităţilor supravegheate.
„Operaţiunile entităţilor supravegheate necesită avizul supraveghetorului, verificarea prealabilă a tranzacţiilor externe, analiza fluxurilor financiare şi comerciale, observarea şi supravegherea procesului decizional managerial, precum şi identificarea rapidă a riscurilor asociate sancţiunilor internaţionale. Toate aceste măsuri se doresc a fi o garanţie că fluxurile financiare nu pot fi direcţionate către entităţi aflate sub sancţiuni", se subliniază în document.
Supravegherea extinsă va intra în vigoare la data adoptării actului normativ şi va permite Ministerului Energiei să intervină rapid în cazul unor riscuri care ar afecta aprovizionarea cu ţiţei, funcţionarea instalaţiilor de rafinare, sau livrările către lanţul de distribuţie. Astfel, se va proteja capacitatea naţională de procesare şi se vor evita blocajele ce ar putea destabiliza piaţa carburanţilor.
Ministerul Energiei va putea interveni rapid
„Măsura supravegherii extinse previne întreruperea activităţilor economice ca efect al restricţiilor impuse de bănci, furnizori sau parteneri comerciali internaţionali", se mai precizează în Nota de fundamentare.
Ca urmare a actului normativ, se pot institui norme cu privire la colaborarea interinstituţională, respectiv încheierea de către ministerul Energiei a unor protocoale de colaborare cu Oficiul National al Registrului Comerţului şi alte autorităţi/instituţii publice, în scopul accesării de informaţii necesare şi utile supraveghetorului pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.
Supravegherea extinsă permite statului să elimine riscurile înainte ca acestea să producă efecte economice majore, creşte nivelul de încredere al populaţiei în prevenirea unei eventuale crize în aprovizionarea pieţei interne a combustibililor, permite menţinerea contractelor de aprovizionare/import/export şi asigură predictibilitate operaţională şi protecţia intereselor statului român.
Sursa menţionată semnalează că măsura generează o serie de beneficii generale majore, cu impact direct asupra securităţii energetice, stabilităţii economice, protecţiei sociale şi consolidării mecanismelor de control ale statului.
„Având în vedere cota de piaţă, continuarea activităţii rafinăriei Petrotel-Lukoil va menţine stabilitatea pieţei interne privind continuitatea în aprovizionare a lanţului de distribuţie, precum şi a activităţii societăţilor Oil Terminal şi CONPET (operatorul Sistemului Naţional de Transport Ţiţei): volumele depozitate şi transportate sunt de aproximativ 25% din activitatea Oil Terminal şi, respectiv, 40% în cazul Conpet. De asemenea se are în vedere stabilitatea locurilor de muncă ale personalului ce deserveşte rafinăria, cele 321 de staţii de distribuţie, precum şi depozitele regionale", se explică în document.
Petrotel-Lukoil asigură stabilitatea pieţei
În ceea ce priveşte impactul social al actului normativ, acesta va fi unul major pozitiv, prin protejarea indirectă a locurilor de muncă, a stabilităţii economice regionale, precum şi continuitatea activităţilor din sectoarele esenţiale pentru funcţionarea economiei naţionale.
„Activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil şi lanţul de distribuţie aferent Lukoil România aduce beneficii în mod direct pentru mii de angajaţi, precum şi personalul companiilor furnizoare de servicii şi produse conexe. Supravegherea extinsă nu reprezintă doar o măsură de control economic şi juridic, ci şi o măsură de protecţie socială, cu efecte directe asupra angajaţilor din rafinare, distribuţie, logistică şi asupra perspectivelor de dezvoltare socială generate de perimetrul offshore Trident", se arată în Nota de fundamentare.
Impactul macroeconomic va fi menţinerea stabilităţii pieţelor aferente activităţii de extracţie a petrolului brut, a serviciilor anexe extracţiei petrolului, a fabricării produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, precum şi a comerţului cu combustibili prin asigurarea funcţionării rafinăriei şi a lanţului de distribuţie, cu menţinerea locurilor de muncă în România, urmărindu-se evitarea creşterii preţurilor la pompă.
OFAC impune sancţiuni pentru activităţi dăunătoare
Măsurile se propun a fi adoptate în contextul acţiunilor Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii din 22 octombrie 2025, care vizează Regulamentul referitor la sancţiunile ruseşti privind activităţile străine dăunătoare. Termenele principale avute în vedere în legătură cu activitatea grupului Lukoil în România sunt 29 aprilie 2026 , data la care expiră licenţa nr. 128B care permite efectuarea tranzacţiilor legate de staţiile de alimentare şi distribuţie de carburanţi Lukoil din afara Rusiei, şi 28 februarie 2026, dată la care expiră licenţa nr. 131B care permite efectuarea tranzacţiilor necesare în scopul final al vânzării activelor internaţionale ale Lukoil internaţional Gmbh şi a entităţilor deţinute direct sau indirect de această societate în procent de cel puţin 50%.
Petrotel-Lukoil S.A. şi Lukoil România SRL au un rol important în fabricarea produselor rezultate din prelucrarea ţiţeiului şi în comerţul cu combustibili, asigurând stocurile de urgenţă de ţiţei şi produse petroliere, constituite în baza prevederilor Legii nr. 85/2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în asigurarea pieţei interne cu produse petroliere, deţinând circa 18% din obligaţia de stocare a României, respectiv aproximativ 23% din piaţa produselor petroliere.
Lukoil asigură stocurile de urgenţă de ţiţei
„Oprirea rafinăriei Petrotel poate conduce la perturbări majore în lanţul de distribuţie naţional al carburanţilor, după cum urmează: ar fi afectată aprovizionarea staţiilor de distribuţie şi a depozitelor regionale, Lukoil România deţinând 321 de staţii de distribuţie şi 5 depozite regionale; ar apărea disfuncţionalităţi în fluxurile logistice - transport auto, feroviar, livrări către benzinării, capacităţi de import şi preluare din porturi/terminal petrolier; ar exista riscul apariţiei de insuficienţe locale sau regionale în aprovizionarea cu motorină şi benzină", se mai menţionează în Nora de fundamentare ce însoţeşte proiectul.
De asemenea, întreruperea aprovizionării staţiilor poate conduce la volatilitatea preţurilor la pompă, cu efecte directe asupra consumatorilor, a pieţei de retail a carburanţilor, şi poate crea presiuni suplimentare asupra operatorilor economici şi a transportatorilor.
Preţurile carburanţilor pot creşte
În cazul închiderii Petrotel-Lukoil şi Lukoil România, piaţa produselor petroliere din România va pierde aproximativ 23% din cantitatea disponibilă, cantitate care va trebui compensată prin importuri, cu efecte asupra preţului final plătit la pompă.
Un element de vulnerabilitate strategică este reprezentat, potrivit sursei citate, de asocierea dintre Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam Olanda şi Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. în cadrul perimetrului offshore de gaze naturale Trident din Marea Neagră, unde Lukoil Overseas Atash BV Branch deţine calitatea de operator şi acţionar majoritar, iar statul român participă prin Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA.
„Această situaţie amplifică riscurile de dependenţă energetică, afectează capacitatea statului roman de a-şi asigura diversificarea surselor de aprovizionare şi creează o expunere juridică, operaţională şi geopolitică pentru o companie strategică de stat, respectiv Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA", semnalează documentul.
Având în vedere caracterul strategic al sectorului energetic, importanţa infrastructurii critice de rafinare şi distribuţie, precum şi asocierea statului român cu un operator supus sancţiunilor internaţionale în perimetrul offshore Trident, situaţia justifică necesitatea consultării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, subliniază sursa menţionată.