Elementele primului sistem lansator multiplu de rachete au ajuns în România

×
Publicitate

Principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare - HIMARS, care va intra în dotarea Armatei României, au sosit în Portul Constanţa, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

 

Echipamentele şi materialele aferente vor fi transportate la sediul Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice "Maior Gheorghe Şonţu" din Focşani, prima unitate a Forţelor Terestre Române care va avea în dotare acest sistem, a precizat duminică un comunicat al MApN.

De altfel, în cadrul batalionului se va desfăşura, în perioada următoare, testarea de acceptanţă şi recepţie a tehnicii militare.

Transportarea elementelor sistemului se va realiza cu mijloace terestre contractate şi coordonate de structuri specializate ale Statelor Unite ale Americii şi MApN.

Achiziţionarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea "Capabilităţii de sprijin de foc indirect" aferentă programului de înzestrare "Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare" - HIMARS.

lansator de rachete

Documentul prevede achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Conform MApN, pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul NATO.

"Având în vedere diversitatea situaţiilor în care Armata României trebuie să participe cu trupe, atât pe teritoriul naţional, cât mai ales în afara acestuia, se impune dotarea structurilor aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre cu mijloace de sprijin performante, care să prezinte capabilităţi sporite, specifice atât războiului clasic, cât şi războiului neconvenţional. Sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare este capabil să asigure sprijinul de luptă, atât pe timpul participării forţelor la acţiuni militare cât şi în cadrul procesului de instruire. Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, vor acţiona independent sau integrat cu celelalte sisteme pentru îndeplinirea misiunilor", precizează MApN.

Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale.

Sistemul HIMARS şi-a dovedit maturitatea operaţională în conflicte reale, fiind testat pe timpul operaţiilor militare, a adăugat sursa citată.

Principalele elemente ale sistemului HIMARS au sosit, sâmbătă, în Portul Constanţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62171776
A zecea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 201.240 doze, soseşte luni în ţară

A zecea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 201.240 doze, soseşte luni în ţară.

62175425
Substanțe în cantități periculoase, descoperite în blocurile din marile orașe din România

Cercetătorii din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au evaluat calitatea aerului interior în timpul sezonului rece, în cinci mari oraşe din România.

62168152
Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Bucureşti - 477; urmează Timiş, Cluj, Maramureş

Zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt: Bucureşti - 477, judeţele Timiş - 235, Cluj -169, Maramureş - 123, Ilfov - 121, Braşov - 118, potrivit datelor transmise, duminică, de GCS.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.