Eclipsa de lună de pe 27 iulie 2018. Coadă la Observatorul Astronomic

×
Publicitate

Universul a oferit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un spectacol cosmic de poveste, care are loc o dată la o sută de ani.

Este vorba despre cea mai lungă eclipsă totală din secolul al XXI-lea, care a aliniat Soarele cu Pământul, Luna, dar și cu planeta Marte, care a devenit vizibilă.

Unii dintre cei dornici să urmărească fenomenul pas cu pas au avut însă mici probleme pentru că, la început, în unele zone, luna s-a ascuns printre nori.

Cei dornici să admire cerul nopţii, transformat parcă într-un ring de dans pentru Soare, Luna şi planeta Marte, s-au aşezat la coada formată la Observatorul Astronomic din Bucureşti. Şi au aşteptat răbdători, având speranţe mari, în ciuda picăturilor de ploaie.

 

Eclipsa de luna

Fetiță: „Sper să alungăm ploaia. Să-i spunem ploii să plece de aici şi să vină într-o altă zi în care nu e eclipsa, să nu mai stea în calea noastră."

Băiețel: „Am venit să văd eclipsa de luna totală pentru că mă pasionează."

Ajunşi însă în cupola observatorului au avut parte de o surpriză mai puţin plăcută.

„Norii sunt pe cer şi ne blochează evenimentul, a trebuit chiar să închidem cupola pentru că începuse o mică ploaie."

Vizitator: „Sunt nori şi nu vedem nimic."

Vizitator: „Au zis că până la ora 3 poate avem noroc să o vedem, acuma, o vedem acasă."

În cele din urmă, norii s-au mai risipit, iar bucureştenii s-au putut bucura de spectacolul cosmic.

Mult mai norocoşi au fost cei care s-au adunat în fața Palatului Culturii din Iaşi.

Vizitator: „Lângă un felinar care este Marte, este deasupra, dar nu prea se mai vede."

În centrul oraşului au fost aduse şi telescoape.

Reporter: „Nu ați uitat cel mai important accesoriu?”
Femeie: „Nu...Deşi nu este cel mai performant, dar m-am uitat şi la telescop. Pentru mine este deosebit, simt că îmi dă şi o doză mare de energie pozitivă."

Eclipsa de luna

Cea mai lungă eclipsă totală de lună din secolul al XXI-lea a fost vizibilă şi în oraşe precum Suceava, Constanța sau Braşov. Dar şi în alte zone din Europa, în Orientul Mijlociu, Africa, Australia, în cea mai mare parte din Asia şi în America de Sud.

Pasionaţii de zodii pun pe seama eclipsei o stare de nelinişte, care va ţine, spun astrologii, câteva săptămâni.

Neti Sandu: „Fenomenul de lună plină înseamnă soarele în Leu de data asta şi cu lună în Vărsător. Şi atunci o să avem un exces de energie pe care trebuie să îl drenăm, să facem totul cu măsură. Poate prin septembrie ne mai liniştim!"

În trecut, chinezii credeau că, în timpul eclipsei totale, luna este devorată de un dragon. Amerindienii erau convinşi că astrul cade pradă unor câini uriaşi, iar românii aprindeau torţe ca să îndepărteze spiritele care luau lumina lunii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61976157
Ploi torenţiale în Oltenia. Oamenii s-au plimbat cu barca pe stradă, în Craiova

Vremea rea nu dă semne că ne-ar părăsi. Meteorologii au prelungit până la ora 21 codul galben ploi care vizează mai bine de jumătate de țară.

61976156
O forţă navală NATO ajunge sâmbătă la Constanţa. Ce misiune are în Marea Neagră

Gruparea Navală NATO SNMCMG-2 ajunge sâmbătă în Constanţa şi va participa la misiuni în următoarele 4 zile.

61976193
Șofer împușcat în trafic, la Craiova, din cauza unui conflict mai vechi

Este alertă în Craiova. Un individ este căutat de poliţie după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a tras trei focuri de armă în trafic, în maşina unui bărbat de 25 de ani.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.