E criză de biciclete pe piață. Oamenii așteaptă comenzi de anul trecut. Nici piese de schimb nu se mai găsesc

×
Publicitate

Ziua mondială a bicicletei a adus din nou în atenţia autorităților problemele de care se lovesc cei care vor să circule pe două roți.

În București, președintele Klaus Iohannis, ministrul Mediului și primarul general au urcat și ei în șa, ca să-i încurajeze pe oameni să le urmeze exemplul. Chiar dacă numărul celor care își cumpără o bicicletă este în creștere iar magazinele nu mai fac față cererilor, pistele care i-ar ține în siguranță pe bicicliști sunt încă la stadiul de promisiuni.

Echipat corespunzător, cu cască de protecţie, Klaus Iohannis a pedalat până în parcul Herăstrău, unde a participat la o dezbatere de ziua mondială a bicicletei. Îl aşteptau ministrul mediului şi primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Ceva mai emoţionat, directorul unei bănci, invitat la eveniment, şi-a pierdut echilibrul pe două roţi.

Bicicliştii se plâng de lipsa pistelor, în Bucureşti sunt doar 20 de km, de maşinile parcate pe prima bandă sau pe trotuar, dar şi de şoferii neatenţi. Primarul cunoaşte aceste probleme.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: „Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti. Trebuie să mă intersectez cu maşinile şi atunci nu e deloc safe. Una din variante este să mărim preţul la parcare”

Capitala este sufocată de maşini, iar parcările insuficiente. Un drum cu bicicleta prin oraş este o aventură.

Cum nu avem o pistă pentru biciclete, legea ne obligă să mergem direct pe şosea. Cât este de sigur, se vede în imaginile filmate cu o cameră portabilă. Apar în faţă şi primele blocaje. Sunt oprite maşini, pe prima bandă, aşa că trebuie să avem grijă. Vedem şoferul care deschide uşa fără să se asigure.

Aceleaşi probleme sunt şi în restul ţării. Însă chiar şi aşa, tot mai mulţi români şi-au cumpărat o bicicletă în ultimul an. Cererea a crescut peste tot în lume şi aşa se face că acum e criză de biciclete. Modelele acestui an sunt vândute pe bază de precomandă, iar aşteptarea durează luni întregi, ca la o maşină.

Sorin Prodan, reprezentantul unui magazin de biciclete: „O bicicletă comandată de anul trecut nici astăzi nu a venit. Avem ceva promisiuni în luna august.”

În pandemie, când cererea a explodat, fabricile nu şi-au putut mări rapid capacitatea de producţie.

Tianqi Yang, manager general fabrică de biciclete: „Dificultatea vine în partea a doua, când trebuie să comandăm componente, nu doar din Asia, dar şi global. Ce vine din Asia a fost afectat de cererea tuturor de produse din Asia.”

Nici piese de schimb nu se găsesc, iar asta i-a afectat inclusiv pe cei care închiriază biciclete.

Reporter: „Cum a motivat fabricantul întârzierile?”

Paul Adrian Dăncilă, administrator magazin biciclete din Sibiu: „Au motivat întârzierile pe fondul unei cerei foarte mari, mai ales în Europa de Vest şi de faptul că producătorii de subansamble au rămas aceiaşi. Nu au avut cum să reacţioneze, să-şi mărească capacităţile de producţie, fie că discutăm de cauciucuri, de schimbătoare de viteză, de alte componente. În plus au adus în discuţie şi pandemia, faptul că unii au trebuit să închidă fabricile din cauza focarelor de infecţie şi încă un aspect, transportul nu doar că s-a scumpit foarte mult dar există cerere şi la transport mare, încât se găsesc greu disponibilităţi pentru transport. Transport maritim cu container şi cel rutier tot cu container.”

Paul Găvosdea, administrator firma închirieri biciclete: „Ne-am gândit şi la o reînnoire de parc, să facem un update şi chiar şi în prezent avem o problemă pe partea de stocuri, la furnizori, dacă vrem să facem o comandă, durează un pic mai mult.”

Mai mult de jumătate din populaţia planetei ştie să pedaleze. La nivel mondial sunt miliarde de biciclete, iar numărul lor ar putea creşte la 5 miliarde până în 2050.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Loteria Română organizează o tragere la sorți pentru persoanele vaccinate. Care sunt condițiile de participare

Loteria Română organizează o tragere la sorți pentru persoanele vaccinate, cu premii în valoare de 100.000 de lei. Câștigătorii vor fi trași la sorți, iar validarea lor se va face pe baza dovezii de vaccinare.

Luna iunie va fi ploioasă și rece. Ploile căzute brusc pun în pericol culturile mai mult decât seceta

Vara întârzie anul acesta, spun meterologii ,care anunță că luna iunie va fi ploioasă și rece. Prea multe ploi căzute brusc pun în pericol culturile, poate mai rău decât seceta, spun și agricultorii.

O librărie din România a dat lovitura la Londra. A fost desemnată cea mai bună din lume

Librăria „Cărturești Verona” din Capitală a câștigat locul întâi și multe aprecieri la un târg organizat la Londra.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.