După epidemie, seceta. În multe județe nu a mai plouat de peste 7 luni

×
Publicitate

Într-o perioadă și așa grea pentru noi toți, veștile rele se țin lanț: jumătate dintre culturile României sunt afectate de secetă.

Câmpurile sunt uscate ca în miez de vară, iar cinci milioane de hectare cultivate cu orz, dar mai ales cu grâu, sunt distruse.

Meteorologii avertizeaza că, din păcate, nici în următoarele zile nu se anunță ploi care să-i ajute.

Nicolae Popescu, agricultor din Brăila: ”Așa arata lipsa apei în momentul acesta în Bărăgan. E clar că plantele de grâu și orz neirigate și-au pierdut în totalitate turgenscența. Fară lucrările de irigat în agricultura românească, e la pământ”.

Marcel Bulardă, directorul Stațiunii de Cercetare Agricolă Brăila: ”Faptul că solul nu are umiditate arată ca agregatele să fie în mod normal peste 70% de mărimea unui ou, sunt în proporție foarte mică și predomina foarte mult țărâna”.

Județele în care nu a mai plouat din septembrie 2019

Brăila, Tulcea, Ialomița, Buzău, Constanța, Călărași, Vaslui, Iași și Botoșani sunt județe în care nu a mai plouat de peste 7 luni. 

Specialiștii de la Stațiunea de Cercetare din Brăila monitorizează constant cantitatea de precipitații și anunță că pe zi ce trece este tot mai rău. Cele mai afectate culturi sunt cele de orz și de grâu.

Marcel Bulardă: ”Pe perioada septembrie 2019 - aprilie 2020, perioada scursă din anul agricol current, se înregistrează la precipitații un minus de 60% față de o situație normală ca medie multianuală. S-au înregistrat temperaturi cu 59% mai mari față de o situație normală ca medie multianuală, ceea ce înseamnă că s-a înregistrat o abatere de +3,3 grade Celsius”.

Jumătate din suprafața agricolă, afectată de secetă

În județul Constanta, fermierii care dispun de instalații dar și de bani folosesc sistemele de irigații ca în miezul verii și numai așa reușesc să salveze plantele. Culturile fară apă sunt pârjolite.

Gheroghe Lămureanu, fermier: ”Se poate vedea cu ochiul liber, în stanga este o solă de grâu care a primit 300 de metri cubi la hectar și în dreapta o solă care încă nu a primit apa și care s-a brunificat, s-a caramelizat”.

Lipsa precipitațiilor și temperaturile neobișnuit de ridicate fac ca jumătate din suprafață agricolă a României să fie afectată de seceta, avertizează meteorologii.

Doar 20% din culturi sunt irigate

Daniel Alexandru, șef Laborator Agrometeorologie INMH: ”În perioada foarte apropiată, următoarele trei- cinci zile, nu se întrevăd cantități de precipitații să spunem așa satisfăcătoare pentru ce lipsă de apă este în momentul acesta în sol. Vor fi precipitații locale, dar cu cantități de apă foarte reduse, care nu vor suplini deficitul de apă acumulat în ultimele șapte luni și jumătate, aproape opt luni”.

Potrivit Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, doar 20% din terenurile agricole din România sunt prevăzute cu sisteme de irigații.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62119527
350.000 de măști de protecție, aduse din China. Unde urmează să fie distribuite

Potrivit Unifarm, până acum avem peste o mie de tone de echipamente și materiale medicale în depozite, gata să fie distribuite către spitale și direcțiile de sănătate publică.

62119555
Larisa Iordache, agent de poliție în pandemie, pe stradă în Ghencea. ”50% sunt speriată”

Bucurestenii au fost trași pe dreapta de Larisa Iordache. Și campioana Olimpică Viorica Susanu a ieșit pe străzi la control. Sportivii de la Dinamo lucrează în pandemie la Poliție.

62119520
Anchetă la Buzău, după cazul incredibil a doi bărbați care s-au reinfectat cu Covid-19

Ministerul Sănătății anunță că a început o anchetă la Buzău, unde doi bărbați, de 29 și 46 de ani, au fost, din nou, depistați pozitiv Covid -19.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.