Astfel se încearcă redirecționarea cursului Dunării pe vechiul său braț spre Cernavodă, acolo unde centrala nucleară are nevoie de apă, pentru sistemele de răcire ale Reactorului 2.
Numai așa poate funcționa în continuare, ca să asigure o cantitate importantă de energie electrică în sistemul național.
La ora 14:30 s-a dat dispoziția de marș, iar cele două barje au fost puse în mișcare. În timp ce un împingător de mari dimensiuni le ducea în aval, alte două mai mici le însoțeau.
Corespondent Știrile PRO TV: „Pentru manevra de aliniere a celor două barje pe direcția stabilită în urma măsurătorilor și marcată cu balize, în zonă au fost trimiși trei comandanți de împingătoare de la Navrom, toți cu experiență. Organizatorii operațiunii de scufundare au vrut ca această încercare să fie și cea care garantează succesul misiunii”.
Ulterior, pompierii de la ISU Constanța au montat motopompele și furtunurile cu care s-au inundat camerele etanșe ale celor două barje. Operațiunea de scufundare a unor barje implică întotdeauna riscuri - o spune chiar unul dintre specialiștii care au mai participat la astfel de proceduri.
Cornel Ene, specialist în operațiuni navale: Această barjă atunci când va fi imersată cu apă și se va scufunda presiunea curentului o poate muta din poziția stabilită prin proiect.
Reporter: Și atunci își pierde efectul?
Cornel Ene: Efectul nu mai este sută la sută, efectul poate să fie 90 la sută, dar esențial este să nu se întâmple acest lucru.
Inundarea barjelor și, implicit, scufundarea s-a făcut treptat și controlat pentru a se evita riscul răsturnării navelor. În timp ce, barjele erau scufundate coordonatorii operațiunii supravegheau totul de la bordul unei șalupe.
Corespondent Știrile PRO TV: „Ca să crească și mai mult debitul spre Cernavodă, specialiștii au decis ca la intrarea pe brațul Dunării să fie săpat un canal de captare ce va avea adâncimea de 8 metri și lățimea de 45 și lungimea de 300 de metri”.
Radu Miruță, Ministrul interimar al Transporturilor: „Am găsit la Ministerul Transporturilor un proiect care rezolva serios această problemă blocat de ani de zile și încercăm să deblocăm. Ce încercăm acum să facem? Este o soluție punctuală pentru a menține încă câteva zile funcțională ă funcțional cel de al doilea reactor de la Cernavodă. Dacă nu se dinamita stânca s-ar fi oprit centrala. Sper ca specialiștii care au gândit propunerea cu scufundarea bagajelor să producă efectul calculat”.
Între timp, Dunărea a crescut cu 6 centimetri în ultimele 3 zile în dreptul centralei nuclearelectrice de la Paks, în Ungaria, conform datelor hidrologilor maghiari.
La noi, debitul Dunării la intrarea în țară are 1.400 mc/s și se va menține la această valoare pe parcursul întregii săptămâni, urmând o perioadă de stagnare, spun specialiștii.
Începând cu 13 august, debitul va crește cu 50 mc/s mai mult decât în perioada precedentă.
Ana-Maria Agiu, Apele Române: „Nivelul Dunării la Cernavodă este de minus 218 cm, practic la același nivel în care se situa și în data de 3 august, ceea ce înseamnă un câștig de cel puțin patru zile”.
Între timp, autoritățile continuă lucrările pentru redirecționarea unei părți din debit spre Dunărea Veche. Celelalte două barje ar urma să fie scufundate la sfârșitul acestei săptămâni, pentru realizarea celui de-al doilea dig artificial, menit să reducă debitul pe brațul Bala și să direcționeze mai multă apă spre Dunărea Veche.