17 judeţe, afectate de ninsori și vânt puternic. Șosele blocate de TIR-uri

×
Publicitate

A nins toată noaptea în zonele de munte, iar viscolul a troienit zăpadă ca în plină iarnă. Mai multe şosele din ţară au fost blocate de TIR-rurile care au derapat pe gheaţă sau de copacii doborâţi de vânt.

Echipajele de intervenţie rezolvă rapid situaţiile apărute. Şi trenurile au staţionat o oră luni dimineaţă, între Braşov şi Predeal, din cauza unui arbore care a căzut pe linia de alimentare cu energie electrică.

Vântul puternic, ninsorile şi viscolul au afectat, luni și duminica, 40 de localităţi localităţi din 17 judeţe, anunţă Ministerul de Interne. La Fundata, în judeţul Braşov, e iarnă în toată puterea cuvântului: vântul spulberă zăpadă căzută luni noapte, iar temperatura a coborât la -3 grade. Pe pajişti, zăpadă măsoară 20 de centimetri, iar pe drumurile comunale e gheaţă.

Situaţia drumurilor din ţară este în continuă schimbare, pe de o parte pentru că mulţi şoferi nu şi-au echipat maşinile pentru iarnă şi pot produce blocaje în trafic, iar pe de altă parte, pentru că echipajele de intervenţie se află în teren şi degajează rapid şoselele.În pasul Tihuţa din judeţul Bistriţa Năsăud furtună de zăpadă a ţinut câteva ore iar circulaţia a fost blocată însă acum se circulă în condiţii normală. În continuare vântul bate cu putere.

În judeţul Maramureş drumul judeţean care face legătură între localităţile Baia Spire şi Cavnic a fost redeschis azi dimineaţă dup ace mai mulţi copaci au căzut pe carosabil şi au blocat accesul maşinilor. Poliţiştii recomandă să va interesaţi de starea drumurilor înainte de a pleca de acasă, să aveţi anvelope de iarnă şi să circulaţi prudent. În lungul arcului carpatic, vremea va continuă să fie urâtă.

Citește și
Vremea de azi, 4 martie. Temperaturi de primăvară în România. Unde se ating 16 grade
Vremea de azi, 4 martie. Temperaturi de primăvară în România. Unde se ating 16 grade

Conform avertizării cod portocaliu, la munte vântul va sufla tare, cu rafale ce pot depăşi 70-80 km/h, iar pe crestele pot atinge chiar 120 km/h. Local va continuă să ningă viscolit, vizibilitatea va scădea sub 50 m şi se va depune strat de zăpadă. Şi în restul ţării, va fi vânt puternic. Doar în vest, vremea va fi ceva mai blanda.

În Bistriţa Năsăud, de pildă, în Pasul Tihuța, se circulă cu dificultate, deoarece şoselele sunt acoperite de zăpadă. În aceste condiţii, poliţiştii au verificat ca toate maşinile care au trecut prin zonă să fie echipate corespunzător pentru o astfel de vreme.

Toată ziua, drumarii au curăţat asfaltul în Pasul Tihuţa. Viscolul a adus însă din nou zăpadă pe şosea, aşa că seara traficul a fost blocat complet, pentru câteva zeci de minute, astfel încât utilajele să poată interveni.

"E blocată şoseaua. Stau pe loc de jumătate de oră”, a spus un șofer.

Şoferii care nu aveau maşinile echipate de iarnă au fost întorşi din drum de poliţişti.

Trafic feroviar oprit în judeţul Braşov, după ce un arbore a căzut pe firul de contact, şapte trenuri fiind afectate

Traficul feroviar între Dârste şi Timişu de Sus, judeţul Braşov, este oprit după ce un arbore smuls de vântul puternic a căzut pe firul de contact, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică. Şapte trenuri sunt afectate, unele staţionând temporar între staţii, iar altele în gările de pe traseu. În ţară, mai multe drumuri sunt în continuare închise din cauza arborilor căzuţi care nu au putut fi îndepărtaţi până la lăsarea întunericului.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că, luni dimineaţă, echipele de intervenţie acţionează între staţiile Timişu de Sus şi Dârste pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact.

”Copacul smuls de rafalele puternice de vânt, care au depăşit în această zonă viteza de 80 de kilometri la oră, a rămas sprijinit pe firul de înaltă tensiune, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică”, anunţă CFR SA.

Şase trenuri de călători - R 3023, IR 15538, IR 14034, IR 1644, IR 1632, IR 1745 - staţionează temporar în gările Timişu de Sus, Dârste, Braşov şi Predeal, iar R 3023 staţionează între Dârste şi Timişu de Sus.

La faţa locului se intervine pentru îndepărtarea copacului şi remedierea deranjamentelor tehnice produse la linia de contact.

De asemenea, circulaţia rutieră pe mai multe drumuri din ţară este în continuare închisă din cauza arborilor căzuţi pe şosea şi care nu au putu fi îndepărtaâi până la lăsarea întunericului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, s-au reluat intervenţiile de degajare a copacilor cazuţi pe DN 12 C.

Acţionează două echipaje din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, un ofiţer şi opt subofiţeri.

De asemenea, 36 de posturi de transformare mai sunt afectate în 10 localităţi: Borzont, Lacu Rosu, Chileni, Sanpaul, Oraseni, Craciunel, Satu Nou, Ocland, Petreni, Zetea.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă Suceava, au anunţat că pe toate drumurile din judeţ care au fost, duminică, afectate de căderile de zăpadă şi colaci, se circula bine, iar în Pasul Tihuţa ninge viscolit, fără depunere de zăpadă. În schimb, circulaâia pe TransRarău este în continuare închisă.

Conform DELGAZ Grid în judeţul Suceava, luni dimineaţă, mai erau nealimentati cu energie electrică 66 de consumatori din comuna Carlibaba.


 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Vremea de azi, 4 martie. Temperaturi de primăvară în România. Unde se ating 16 grade
Vremea de azi, 4 martie. Temperaturi de primăvară în România. Unde se ating 16 grade

Miercuri se arată soarele și vremea frumoasă cuprinde aproape toată țara, însă dimineața este ceață în sud-est și centru. 

Vremea azi, 3 martie 2026. Soare, atmosferă frumoasă și temperaturi de aproape 20 de grade Celsius
Vremea azi, 3 martie 2026. Soare, atmosferă frumoasă și temperaturi de aproape 20 de grade Celsius

Ziua de astăzi aduce vreme frumoasă în cea mai mare parte a țării. E adevărat că în centru, în est și în sud-est se mai înnorează din când în când, dar șansele de ploaie sunt foarte reduse. 

Vremea în următoarele două săptămâni în România. Maxime peste medie, urmate de o răcire bruscă și ploi
Vremea în următoarele două săptămâni în România. Maxime peste medie, urmate de o răcire bruscă și ploi

În primele două săptămâni din martie, temperaturile în majoritatea regiunilor vor fi peste mediile multianuale, maximele atingând între 13 și 16 grade în câmpie și 4–5 grade la munte în prima săptămână. 

Recomandări
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune

În a cincea zi de război, un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană, în apele internaționale, lângă coastele Sri Lanka. La bord erau probabil 180 de oameni și 140 erau dați dispăruți.

Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate
Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate

Partidele de la putere nu au reușit nici miercuri să se pună de acord, pentru forma finală a bugetului, așa că liderii au luat schița primită de la Finanțe și o vor analiza.

Război în Iran, a cincea zi. Pentagonul anunţă o anchetă după moartea a peste 160 de civili într‑un atac asupra unei şcoli
Război în Iran, a cincea zi. Pentagonul anunţă o anchetă după moartea a peste 160 de civili într‑un atac asupra unei şcoli

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.