Dosar penal în Dâmbovița, după ce 3 vaci au fost electrocutate. „Una a început să tremure”

×
Publicitate

Este anchetă într-un sat din Dâmboviţa, după ce trei vaci au fost electrocutate, din cauza unor lucrări prost executate la un stâlp de elctricitate.

Grav este că acest lucru li se putea întâmpla şi unor oameni.

Localnicii acuza că echipele care le-au montat noii stâlpi de electricitate şi-ar fi făcut treabă de mântuială.

Scenele au fost filmate de camerele de supraveghere ale unui magazin din zonă.

Totul s-a întâmplat în satul Toculeşti Dâmboviţa. Vacile veneau împreună de pe islaz, spre gospodarii. Pe imaginile surprinse se camerele de supraveghere se vede cum una dintre ele încearcă să treacă un şanţ, dar cade electrocutată. La fel păţesc şi alte două animale.

„Am văzut că a căzut una, când am văzut că a căzut am zis că şi-a prins piciorul. A venit aialaltă, a căzut şi aia. S-au strâns toate grămadă, au căzut trei”, a spus Gheorghe Duță, văcar.

„Tac, tac, tac! A început să tremure! Ce are, mă? Ce are?! I-am zis, ba, pleacă de acolo ca asta e curentată. Şi sus pe stâlp făcea flamă. Dacă erau copii, domne, nu mureau?!”, a spus un martor. 

Proprietarul vacii care a murit spune că va cere vinovaţilor despăgubiri.

„Scurtulcircuit care s-a văzut în vârful stâlpului, făcând legătura între circuitul principal şi cu armatura stâlpului, s-a scurs împământarea, după spusele electricienilor, şi s-a strâns în apă acolo. A picat prima, a doua, a treia”, spune Ion Șuțu, proprietarul vacii. 

Localnicii se gândesc că oricine trecea prin zonă putea să fie electrocutat.

„Dacă erau nişte copii, se jucau în drum, ce făceau? Se trăgeau unul după altul, că se duceau să se salveze unul pe altul. Mureau acolo copiii?!”, spune un localnic. 

Investigaţiile au arătat că echipele care au lucrat sunt vinovate, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.

„Se pare că în acea zonă ar fi fost efectuate lucrări la reţeaua electrică de către angajaţii unei societăţi comerciale. De asemenea, există suspiciunea ca bovina ar fi atins un arc de electricitate. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru neglijenţa în serviciu”, a declarat agent Ana Maria Liță, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa

În urma incidentului, reprezentanţii Electrică au deschis o anchetă şi susţin că într-adevăr au fost probleme în ceea ce priveşte o lucrare în desfăşurare, iar acum urmează să îl despăgubească pe proprietarul animalului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62043872
Mesajul lui Klaus Iohannis la finalul Summitului de la Sibiu. Momentele cheie ale zilei

Summitul de la Sibiu. De Ziua Europei, cei 27 de şefi de stat şi de guvern reuniţi la summit au adoptat Declaraţia de la Sibiu, un document cu 10 puncte pe care statele membre UE şi le asumă pentru strategia pe următorii 5 ani.

62043869
Crimă în București. A sunat la 112 şi a anunţat că și-a lovit iubita, iar aceasta a murit

Crimă şocantă, în sectorul 6 din Capitală! O fată de 19 ani a murit după ce iubitul ei, un bărbat de 26 de ani, ar fi omorât-o, în urma unui conflict. 

62024979
Evaluare Naţională 2019 clasa a II-a proba la Matematică. Nota se comunică doar părinţilor

Evaluarea Naţională la finalul clasei a II-a va continua joi cu proba la Matematică, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Recomandări
T cotroceni cabinet niculescu inquam photos octav ganea 2
Guvernul Luca Niculescu a depus jurământul de învestitură: „Este un guvern mixt, reprezentat de Partidul Social-Democrat”

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marţi seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Nicuşor Dan.

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.